Actualitate, Externe

Primele probleme pentru Charles al III-lea: Fostele colonii cer înapoi cel mai scump diamant din coroana britanică – Diamantul „a fost furat” de britanici, care „au creat bogăție” din „moarte”, „foame” și „jefuire”?

Imediat ce a apărut vestea morții reginei, sud-asiaticii din întreaga lume au început să ceară returnarea diamantului Koh-i-Noor, considerat cel mai scump diamant din lume.

Cel puțin patru țări îl revendică

Diamantul de 109 carate se află în centrul unei dispute de proprietate între regalitatea britanică și unele dintre fostele sale colonii, în frunte cu India.

Economistul indian Utsa Patnaik, care a studiat istoria economică a Marii Britanii, a declarat că britanicii au sifonat cel puțin 45 de trilioane de dolari din subcontinent între 1765 și 1938. Aceasta reprezintă de 17 ori mai mult decât produsul intern brut anual total al Marii Britanii în prezent, scrie Le Journal de Montreal.

Prin urmare, diamantul este un simbol al unui protest mai larg împotriva britanicilor, care au minimalizat brutalitatea celor 200 de ani de dominație și amploarea jafului colonial.

Crezut că aduce ghinion bărbaților, dar noroc femeilor, Koh-i-Noor a fost purtat de generații de regine britanice. Regina-Mamă Elisabeta l-a purtat în coroana ei. Coroana încrustată cu celebrul diamant este de așteptat să fie transmisă soției viitorului rege Carol al III-lea, Camilla.

Regalitatea britanică spune că diamentul Koh-i-Noor a fost un „cadou”, deși cel puțin patru țări, India, Pakistan, Afganistan și Iran, spun că este un obiect jefuit și că ar trebui să le fie returnat.

Deși nu au fost dezvăluite planuri pentru viitorul bijuteriei, perspectiva rămânerii ei în Marea Britanie a determinat mulți utilizatori Twitter din India să-i ceară întoarcerea.

Unii au spus că diamantul „a fost furat” de britanici, care „au creat bogăție” din „moarte”, „foame” și „jefuire”.

Nu este prima dată când se solicită returnarea diamantului. Când India și-a câștigat independența în 1947, guvernul a l-a cerut. India a mai făcut o încercare în anul încoronării reginei Elisabeta a II-a. Fără succes, Marea Britanie argumentând că nu există o bază legală pentru trimiterea diamantului în India.

La momentul nașterii Elisabetei a II-a, Imperiul Britanic conducea peste 412 milioane de oameni, adică aproximativ un sfert din populația lumii.

Istoricii confirmă faptul că colonizarea britanică a fost plină de abuzuri, inegalitate, rasism, violență și exod de bogăție extremă. Deși Elisabeta a II-a nu era în viață în perioada de apogeu a colonizării britanice, ea a fost acuzată că a închis ochii la multe dintre crimele acestei

Sursa: Ziarul National

guest
0 Comentarii
Feedback instant
Vezi toate comentariile