Actualitate, Politic

Divergențe PNL-PSD din cauza certificatului verde – PSD se opune însă, iar PNL dorește să-l aplice până la sfârșitul anului

Certificatul verde naşte noi dispute între partenerii de la guvernare. Modificările pentru acest document la locul de muncă sunt gata, iar PNL dorește să-l aplice până la sfârșitul anului.

PSD se opune însă, deoarece vrea ca certificatul să nu fie o metodă de coerciţie. Ministrul Sănătăţii, Alexandu Rafila, a anunţat că certificatul verde trebuie să includă toate cele trei altenative descise în legislaţia UE, adică vaccinare, trecere prin boală sau testare pentru COVID-19.

În plus, acesta afirmă că certificatul nu ar trebui să se numească verde, ci certificat COVID sau de limitare a infecţiei COVID, şi să aibă o valabilitate limitată, în funcţie de incidenţa pandemiei.

PSD nu este de acord cu prevederile proiectului de lege semnat de fostul premier Florin Cîţu, şi aflat în Parlament, la camera decizională, Camera Deputaţilor. Proiectul, respins de Senat, prevede obligativitatea certificatului verde la locul de muncă. În plus, pentru cei care nu se vaccinează anti-COVID, se poate ajunge la desfacerea contractului de muncă.

Politicienii se ceartă pe certificatul verde pentru angajați

Problema Certificatului Verde este foarte acută. În urma ultimelor evoluții de pe plan mondial, răspândirea rapidă a variantei Omicron și a unui posibil val 5 în România în luna ianuarie-februarie se dorește accelerarea luării unei decizii – este foarte posibil să se vină cu un proiect de lege nou al Guvernului în procedură de urgență în Parlament.

În baza acestui proiect de la o anumită rată a incidenței se a trece la folosirea Certificatului verde la anumite activități și zone. Rămâne de clarificat toate aceste zone și activități.

 

Sursa: national.ro 

guest
0 Comentarii
Feedback instant
Vezi toate comentariile