Actualitate

„IKEA MEDICAL, ăștia mai rău ne îmbolnăvesc, nu numai că ne fură ca ultimii borfaș” – Testele de salivă au ajuns în școli, însă neasamblate, Raed Arafat i-a transmis ministrului Educației că așa se procedează în toată lumea

Testele de salivă au ajuns în școli, însă au venit și cu o surpriză: ele sunt livrate neasamblate. Acest aspect nu a fost cunoscut de foarte multe persoane, iar ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, susține că nici el nu a știut acest detaliu, scrie Evenimentul Zilei.

Potrivit declarației lui Sorin Cîmpeanu, profesorii ar urma să asambleze testele, însă nici ministrul nu a știut că aceste teste vin pe componente, fiind informat de Raed Arafat că așa s-ar proceda în școlile din întreaga lume.

„Inspectoratele școlare au primit ieri (n.r.-vineri, 26 noiembrie) aceste teste ocazie cu care am constatat că avem o problemă în plus care nu este insurmontabilă… Eu personal nu știam, dar am fost informat de domnul Raed Arafat că acesta este modul în care testele au fost în întreaga lume în această perioadă de criză sanitară… Este o problemă pentru personalul din școli, apreciez eforturile pe care le-au făcut colegii mei, avantajele existenței testelor în școli sunt mult mai importante”, a declarat Cîmpeanu.
Testele vor fi folosite în școlie din România, începând de joi, 2 decembrie. Ministrul Educației mai susține că modul în care se vor utiliza testele va fi explicat cu ajutorul unui clip video.
„Ce-i asta, nene, își deschid Sile Cămătaru și Cătălin Botezatu IKEA MEDICAL?
La IKEA tot mai primești niște instrucțiuni, ăștia nici instrucțiuni nu îți dau, au luat la șto cele mai ieftine teste de salivă găsite pe vreun vapor și le-au livrat la guvern să le dea la școli. Ce-are, mă, e teste? E! Să mănâncă și gura lor și a ălora de la guvern.
Cum să dai, nene ăstora doi escroci, 16 milioane de euro pe rahaturile alea dezasamblate?
În fiecare punguliță sunt 50 de fragmente care trebuie asamblate cu alte 50 de fragmente din alte pungi.
Bagă mâna mai mulți profesori de câte 50 de ori în fiecare pungă să scoată subansamblele, apoi își baga mâinile în punga cu 50 de bețișoare? Mai scapă vreun fragment pe jos, îl suflă de praf și continuă asamblarea?
Vă dați seama cum se contaminează testele alea și copiii unii de la alții și după mâinile profesorilor?
Băi, nene, ăștia mai rău ne îmbolnăvesc, nu numai că ne fură ca ultimii borfași.
Când se termină cu escrocii ăștia?” , a scris Adriana Vitan Balint, pe Facebook.
Clipul explicativ pentru asamblarea testelor:

 

guest
0 Comentarii
Feedback instant
Vezi toate comentariile