Actualitate, Politic

Ministerul Apărării scapă de achizițiile umflate din pandemie: Le donează Republicii Moldova

Deși Republica Moldova nu are niciun fel de probleme cu gestionarea cazurilor Covid, aceasta având un număr extrem de redus de cazuri și decese, Ministerul Apărării Naționale a anunțat o donație uriașă de echipamente de protecție acestei țări. În fapt, MApN a găsit o modalitate de a mai micșora stocurile de măști și alte  echipamente de protecție, achiziționate în pandemie, fără vreo justificare pertinentă.

Când vrea să acopere o afacere, ca în cazul stării de urgență, sau să scape de stocuri achiziționate abuziv, Guvernul, prin ministerele sale, încropește o acțiune de ajutor umanitar și trimite produsele Republicii Moldova, ca să li se piardă urma. Astfel, la ultima ședință de Guvern, a fost aprobat un Memorandum pentru donarea unui pachet de bunuri de resort medical aparținând domeniului privat al statului, aflate în administrarea Ministerului Apărării Naționale, către Guvernul Republicii Moldova, în contextul prevenirii și combaterii infectării cu virusul SARS-CoV-2.
Bunurile sunt, de fapt, mărfuri rămase pe stoc din pandemie, adică 3 milioane de măști chirurgicale, 10.000 de mănuși examinare, 500.000 de măști protecție FFP2, 2.000 ochelari protecție și 1.000 de viziere, cu o valoare totală de 7,3 milioane de lei. Cu siguranță că stocurile MApN sunt mult mai mari, însă donarea întregii cantități ar fi bătut la ochi. Potrivit bilanțurilor contabile publicate pe site-ul MApN, stocurile cresc, de regulă, cu un miliard de lei în fiecare an, însă, în 2020, acestea au crescut cu 1,5 miliarde de lei. Nefiind publice aceste date, presupunem doar că plusul în stocuri ar putea fi echipamente de protecție. Cu toate acestea, numărul angajaților Ministerului Apărării Naționale nu justifică achiziții la un asemenea nivel, dat fiind că sarcina achizițiilor excesive aparținea Ministerului Sănătății și IGSU.
Donația ”consolidează relațiile bilaterale în domeniul apărării”
Potrivit datelor oficiale, Republica Moldova înregistra, în 4 octombrie 2022, o medie la 7 zile de 188 de cazuri pe zi și două decese pe zi, ceea ce înseamnă că statul nu se confruntă cu niciun fel de dificultate legată de Covid-19. Cu toate acestea, în Memorandumul MApN se stipulează că  evoluția situației epidemiologice la nivelul Republicii Moldova s-a reflectat negativ atât în planul sănătății publice, cât și în plan geopolitic, economic și social și că respectarea măsurilor de protecție împotriva virusului, prin asigurarea materialelor specifice, reprezintă principala modalitate de combatere a infectării.
”Ministerul Apărării Naționale a identificat materialele prevăzute în anexa la Memorandum, care pot face obiectul unei donații către Guvernul Republicii Moldova. Donația va contribui la îmbunătățirea capacității de combatere a virusului în Republica Moldova, precum și la consolidarea relațiilor bilaterale în domeniul apărării”, se precizează în Memorandum. Mai mult, Ministerul Apărării Naționale, prin structurile abilitate, se obligă să suporte costurile pentru pregătirea bunurilor care vor fi donate, paza și transportul intern al acestora din locul de depozitare spre locul de îmbarcare pentru parcurs extern, precum și costurile pentru efectuarea formalităților vamale de export și predarea bunurilor către partenerul extern. După realizarea actului de donație, Ministerul Apărării Naționale urmează să-și actualizeze evidența cantitativ-valorică. Solicitarea pentru aprobarea donației către Republica Moldova este adresată premierului Nicolae Ciucă, același personaj care ocupa funcția de ministru al Apărării în 2020, când s-au făcut achizițiile.
Sifonări peste Prut
Pe 30 aprilie 2020, Ministerul Sănătății a sifonat peste Prut 16,5 milioane de lei, printr-o donație asemănătoare făcută Republicii Moldova. Curtea de Conturi a descoperit atunci mânăria prin care Unifarm, compania Ministerului Sănătății, a vândut la suprapreț măști FFP2 Ministerului Sănătății, pe care acesta din urmă le-a ”dat viteză” spre Moldova. Prejudiciul creat și dovedit a fost de aproape 3 milioane de lei, însă nici până în ziua de azi nimeni nu a fost tras la răspundere.
Sursa: Claudia Marcu / Ziarul Național
guest
0 Comentarii
Feedback instant
Vezi toate comentariile