Actualitate, Externe, Politic

Recomandare incredibilă, pentru reducerea consumului de energie: dușuri în doi

Simonetta Sommaruga, care este și fost președinte al Elveției, le cere persoanelor fizice și companiilor să folosească resursele cu moderație în timpul crizei energetice.

Recomandarea oficialului elvețian, considerată o glumă

Iar printre recomandări se află și dușurile în doi. „Știu că dușul pentru doi nu mai este confortabil pentru toată lumea după o anumită vârstă”, a recunoscut Sommaruga, într-un interviu pentru Tages Anzeiger.

Mulți s-au amuzat după propunerea de a economisi energie prin dușurile în doi, însă ministrul a subliniat că „propunerea este cât se poate de serioasă” și că ea însăși și-a schimbat deja comportamentul.

„Aici, în Palatul Federal de Nord, stingem toate luminile când terminăm lucrul. Se pot deconecta toate dispozitivele de la rețea printr-o apăsare de buton”,a mai explicat ea.

Elveția raționalizează energia

Sommaruga respinge criticile conform cărora campania de economisire a energiei lansată de minister a venit prea târziu: „A venit exact la momentul potrivit. Oamenii s-au întors din vacanță. Și în curând va începe sezonul rece”.

„Situația este gravă”, a spus Sommaruga, încă de luna trecută, adăugând și un apel din partea comisiei de electricitate din Elveția pentru ca gospodăriile să se aprovizioneze cu lumânări în cazul unor pene de curent.

Sursa: Ziarul National 

guest
0 Comentarii
Feedback instant
Vezi toate comentariile