Actualitate, Economic, Politic

România, sacrificată: Hidroelectrica și Nuclearelectrica rezervă producția pentru Republica Moldova

Populația și mediul economic din România au fost sacrificați de dragul Maiei Sandu. Hidroelectrica și Nuclearelectrica nu mai vând energie în piață, nici măcar pentru anul viitor, acestea primind ordine de la Guvern să rezerve întreaga cantitate pentru Republica Moldova. În acest context, președintele Maia Sandu i-a și îndemnat pe români să facă economie de energie pentru ca aceasta să ajungă în Republica Moldova.

Spunea cineva că, la câte miliarde de lei a primit Republica Moldova de la noi, nici măcar un mulțumesc nu s-a auzit de la oficialitățile de peste Prut. Mai mult, președintele Maia Sandu a venit în România nu să mulțumească pentru ajutor, ci să ceară mai multă energie și, mai ales, să ne ia la rost ca să facem economie de energie, ca să avem să le dăm moldovenilor. Că doar este obligația noastră. Cert este că vizita și-a atins scopul. Și iată că energia a dispărut subit de pe piață, iar companiile de stat au primit ordin să o rezerve pentru țara vecină.
”Se constată că pe piața angro, practic, nu au mai fost tranzacții. Furnizorii au făcut cereri de cumpărare cu prețul maxim de 1.300 de lei pe MWh, cel prevăzut în Ordonanța 119, dar nu le-a răspuns nimeni dintre producători. Producătorii în general nu mai vând, mai ales acum, după ce a apărut și chestiunea asta cu Republica Moldova, sunt și mai reticenți la vânzări. Și asta pentru că nu se știe ce se va întâmpla, că acum se exportă destul de mult în Moldova și, dacă li se taie toate posibilitățile din Ucraina, va fi nevoie de un export și mai mare. Și atunci producătorii, care sunt companii de stat, așteaptă, să nu cumva să fie obligați de Guvern să dea Republicii Moldova și să nu aibă de unde”, ne-a declarat Ion Lungu, directorul executiv al Asociației Furnizorilor de Energie Electrică din România (AFEER).
Blocaj total
Furnizorii s-au plâns că nu mai au de unde să cumpere energie pentru anul viitor, mai ales că au nevoie să acopere solicitările din economie. Conducerea AFEER ne spune că nici măcar traderii nu mai fac tranzacții pe piață, din cauza supraimpozitării de 98%, care, practic, le-ar provoca pierderi. ”La traderi, se aplică supraimpozitarea de 98% la diferența dintre prețul la care ei vând și prețul la care au cumpărat. Iar marja de 2% nu le acoperă costurile, pentru că sunt costuri de refinanțare relativ mari. Ei când cumpără energie se împrumută de la bănci. În general, traderii cumpără și vând relativ repede, mai și țin ceva pentru anul viitor, dar cea de anul acesta sunt obligați să o vândă repede, pentru că altfel riscă să intre pe piața de echilibrare, unde prețul este mult mai mic. Iar dacă traderii au cumpărat energie pentru 2023 o păstrează, pentru că, dacă o vând acum, îi supraimpozitează și așteaptă, probabil, să se mai schimbe ceva. Vedeți cum sunt actele normative, este a cincea ordonanță care apare într-un an de zile”, ne-a precizat directorul executiv al AFEER, Ion Lungu.
Prețul reglementat, în aer
În ce privește prețul reglementat de 1,3 lei, vehiculat de coaliție, reprezentanții furnizorilor consideră că acesta depinde foarte mult de ceea ce este contractat, pentru că nu pot obliga companiile să vândă cu 1,3 lei, când au cumpărat-o cu 1,5 lei.
”Ei trebuie să se asigure că furnizorii au energie pe care să o poată vinde cu 1,3 lei, iar asta înseamnă să existe energie nevândută încă la Hidroelectrica și Nuclearelectrica, care este mai ieftină”, ne mai spune Ion Lungu, directorul executiv al AFEER. Acesta arată că energia eoliană și cea fotovoltaică nu sunt ieftine, pentru că se produc absolut imprevizibil și firmele trebuie să și vândă, dar să și cumpere în același timp, pentru a asigura energia în bandă, și atunci cumpără de pe PZU, unde este foarte scumpă. Și asta pentru că nu se pot face contracte decât pe energie în bandă, adică trebuie să furnizeze continuu energie, ori eoliana și fotovoltaicele nu produc continuu într-o zi. Iar energia pe gaze este cea mai scumpă din piață, chiar mai scumpă decât cea produsă pe cărbune, de aceea se cere la nivel european decuplarea energiei de prețul gazelor. Prețul marginal, adică prețul cel mai mare, impus de UE, este al energiei produsă pe gaze, de aceea toate prețurile au explodat.
guest
0 Comentarii
Feedback instant
Vezi toate comentariile