Actualitate, Externe, Politic

Renașterea Sodomei la Chișinău: Pe homosexuali cu deputații în frunte îi păzeau toată poliția capitalei

Duminică, străzile Chișinăului au fost ocupate de toate efectivele de Poliție ale Capitalei Republicii Moldova, cu tehnică militară aferentă. Măsurile exagerate de protecție pentru parada homosexualilor au fost dedicate însă celor șase deputați ai partidului președintelui Maia Sandu, care au defilat în fruntea coloanei LGBT. 

Numărul polițiștilor și a autospecialelor acestora l-a depășit cu mult pe cel al participanților la parade LGBT, desfășurată duminică, în centrul Chișinăului. Se pare că măsurile exagerate de protecție, care au scos toate forțele de ordine în stradă, au fost decise ca urmare a participării la marșul homosexualilor a șase deputați de la PAS, partidul președintelui Maia Sandu.

”Duminică, pe parcursul zilei, tot transportul a fost blocat la Botanica, Buiucani, în Centru. Nimeni nu putea traversa centrul orașului. Guvernarea, deputații PAS și-au organizat paradă, au furat curcubeul de la copii – au făcut un altfel de simbol și s-au înconjurat cu mii de polițiști achitați pe banii poporului pentru a-i apăra.  Ministrul de Interne ar trebui să-și dea demisia pentru bătaie de joc față de polițiști.  Nu s-a mai văzut la niciun eveniment asemenea mobilizare, nici pe perioada crizei refugiaților sau când vin alți oficiali. Propun ca această zi de mobilizare a polițiștilor să fie achitată din banii deputaților PAS, deoarece în mare parte i-au păzit pe ei, fiind prezenți la parade”, a scris Ion Ceban, primarul Chișinăului, care s-a opus vehement organizării paradei LGBT. Acesta a arătat că, în Chișinău, transportul public urma să circule pe strada București, deoarece în Piața Marii Adunări Naționale urmau să aibă loc mai multe evenimente.

Coridor de protecție

Primarul Chișinăului, Ion Ceban, a acuzat guvernarea PAS că ar fi știut că parada pe strada București a fost desfășurată contrar legii. ”Homosexualii au fost păziți ca ochii din cap, fiind asigurat coridor contrar legii, nu aveau niciun document, așa cum se procedează la diverse manifestații. Ce am avut? Lucrări stopate, transport stopat, iar pe homosexuali cu deputații în frunte îi păzeau toată poliția capitalei.  Jumătate de Chișinău, centrul istoric al orașului a fost paralizat pentru un marș ilegal. Duminică, de Ziua Medicului și Farmacistului, nu și-a adus aminte niciun deputat PAS pentru a-i felicita. Din păcate, medicii au fost lăsați în umbra paradei de către guvernare.  Nimeni nu a anunțat vreo acțiune, majorare de salariu sau alte evenimente pentru medici. Din păcate”, a afirmat primarul Chișinăului, Ion Ceban.

”Cred în libertatea fiecăruia de a iubi”

Deputatul PAS, Dumitru Alaiba, care a participat la marșul LGBT, a ținut să precizeze că, odată cu vârsta, a învățat să nu renunțe la punctul lui de vedere și la valorile în care crede, doar pentru că acestea s-ar putea să fie nepopulare. ”Cred în libertatea fiecăruia de a iubi. Mergând la Pride spun și că nu voi fi intimidat de limbajul bădărănesc al unor politicieni subdezvoltați. Existența lor este însuși motivul pentru care există Pride”, a spus deputatul PAS, Dumitru Alaiba.

guest
0 Comentarii
Feedback instant
Vezi toate comentariile