Actualitate, Externe, Politic

Şocul inflaţiei se amplifică în SUA: Joe Biden, cădere liberă în sondaje

Economistul Larry Summers, un apropiat al democraților american, prezisese sosirea unei recesiuni cu un an și jumătate în urmă. Iar scenariul este pe cale să devină realitate, lucru confirmat recent de președintele american Joe Biden.

Liderul de la Casa Albă a declarat joi, 16 iunie, că poporul american este „foarte, foarte dezamăgit” după doi ani tumultuoși cu pandemia de coronavirus, volatilitatea economiei și creșterea prețurilor la benzină, care afectează bugetele familiilor. Biden a subliniat că o recesiune „este inevitabilă”.

Şocul inflaţiei se amplifică în SUA

Într-un interviu oferit jurnaliștilor The Associated Press, președintele a declarat că atunci când a preluat mandatul, economia SUA era deja afectată de pandemia de Covid-19. El s-a referit la afirmațiile parlamentarilor republicani conform cărora planul de ajutor pentru COVID-19 de anul trecut a fost pe deplin de vină pentru că inflația a atins maximul din ultimii 40 de ani, numind acest argument „bizar”.

Biden recunoaște că „americanii sunt cu adevărat, foarte dezamăgiți”. „Este consecința a ceea ce s-a întâmplat, a ceea ce s-a întâmplat ca o consecință a crizei COVID.”, spune președintele american. Acest pesimism s-a transmis în economie, deoarece prețurile record la pompă și inflația persistentă au pus în pericol capacitatea democraților de a păstra Camera și Senatul la alegerile intermediare. Biden a fost de acord cu economiștii care au transmis mai multe avertismente că lupta împotriva inflației ar putea duce Statele Unite în recesiune.

Joe Biden, cădere liberă în sondaje

Încrederea de care se bucură Joe Biden a scăzut la doar 33%, după cum arată un sondaj recent al Universității Quinnipiac. Datele obținute în urma acestui sondaj de opinie arată că liderul de la Casa Albă a scăzut mult chiar și în preferințele grupurilor demografice care, în mod tradițional, sunt asociate cu Partidul Democrat: tinerii și minoritățile rasiale, notează New York Post.

Sondajul, realizat între 3 și 6 iunie, a constatat că 22% dintre americanii cu vârste cuprinse între 18-34 și 24 de ani au încredere în politicile lui Biden, cel mai mic scor la toate categoriile de vârstă. Doar 24% dintre alegătorii hispanici și 49% dintre votanții de culoare au declarat că sunt de acord cu activitatea de până acum a președintelui.

Biden se bucură de o cotă de încredere mai ridicată în rândul persoanelor care au peste 65 de ani (43%), în rândul cetățenilor înregistrați ca democrați (79%) și în rândul persoanelor care au avut parte de o educație superioară (51%).

 

Sursa: national.ro

guest
0 Comentarii
Feedback instant
Vezi toate comentariile