Satul Denting din estul Franței a împărțit țara în două
Construcția unui parc eolian pe locul unui fost lagăr german de prizonieri de război unde au murit mii de soldați sovietici, a fost mărul discordiei
Oponenții proiectului au declarat presei franceze că ar fi nepotrivit să se continue cu construcția și că există riscul să fie dezgropate cadavre
„A pune aici turbine eoliene este indecent”, a declarat Gabriel Becker, vicepreşedinte al Asociaţiei franco-ucrainene pentru apărarea şi reabilitarea sitului Ban Saint-Jean, care militează pentru ca situl să rămână neatins.
Guvernul local a decis să oprească lucrările preliminare de construcţie în ianuarie, după apariţia criticilor.
Se estimează că 20.000 de trupuri sunt îngropate sub fostul lagăr Ban Saint-Jean, în care erau închişi prizonieri sovietici în timpul celui de-al doilea război mondial.
Svetlana Joukova, nepoata unui prizonier sovietic care a murit în lagăr, se opune, de asemenea, proiectului. „Este imposibil să construim turbine eoliene acolo unde au suferit atât de mulţi oameni, unde au murit atât de mulţi oameni”, a declarat ea pentru televiziunea franceză, argumentând că ar fi ca şi cum am uita părţi din istoria Franţei şi a Rusiei.
Unii locuitori sprijină turbinele eoliene, spunând că proiectul urmăreşte mai degrabă viitorul decât trecutul şi ar produce energie verde pentru oraş.
„Ar trebui să nu mai demonizăm proiectul”, a declarat Roland Hamman, un pensionar, pentru ziarul local Le Républicain Lorrain.
Fostul lagăr se întinde pe 100 de hectare, care în prezent sunt lăsate nefolosite. Municipalitatea Denting este în favoarea proiectului eolian, care ar putea aduce venituri anuale de 42.000 EUR.
sursa: AFP