{"id":20761,"date":"2022-02-25T14:02:21","date_gmt":"2022-02-25T12:02:21","guid":{"rendered":"https:\/\/informatialibera.ro\/?p=20761"},"modified":"2022-02-25T14:02:56","modified_gmt":"2022-02-25T12:02:56","slug":"fost-sef-al-armatei-despre-riscurile-romaniei-dupa-invadarea-ucrainei-vom-deveni-stat-de-frontiera-cu-federatia-rusa-citeste-mai-mult-adev-ro-r7thd8","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/informatialibera.ro\/fost-sef-al-armatei-despre-riscurile-romaniei-dupa-invadarea-ucrainei-vom-deveni-stat-de-frontiera-cu-federatia-rusa-citeste-mai-mult-adev-ro-r7thd8\/","title":{"rendered":"Fost \u015fef al Armatei, despre riscurile Rom\u00e2niei dup\u0103 invadarea Ucrainei: Vom deveni stat de frontier\u0103 cu Federa\u0163ia Rus\u0103"},"content":{"rendered":"
Generalul \u015etefan D\u0103nil\u0103 a transmis c\u0103, \u00een momentul de fa\u0163\u0103, refugia\u0163ii reprezint\u0103 un risc pentru Rom\u00e2nia. \u201eDeja au \u00eenceput s\u0103 vin\u0103 refugia\u0163i din Ucraina. Vom deveni stat de frontier\u0103, de grani\u0163\u0103, cu Federa\u0163ia Rus\u0103, cu bazele militare ruse\u015fti care vor fi instalate acolo. Nu este un pericol direct pentru popula\u0163ie, dar nu ne sim\u0163im bine, pentru c\u0103 i-am sim\u0163it pe ru\u015fi agresori \u015fi nu te po\u0163i sim\u0163i bine l\u00e2ng\u0103 un vecin\u00a0agresor.<\/p>\n
Dar nu exist\u0103 \u00een niciun caz pericolul s\u0103 intre pe teritoriul Rom\u00e2niei\u201d, a declarat generalul \u015etefan D\u0103nil\u0103, pentru Main News. Fostul \u015fef al Armatei este de p\u0103rere c\u0103 Rusia a \u00eenceput invazia total\u0103 a Ucrainei, \u00eens\u0103 sus\u0163ine c\u0103 este vorba despre un atac militar, nu de ocuparea anumitor teritorii.<\/p>\n
\u201ePe partea de Est se urm\u0103re\u015fte securizarea celor dou\u0103 republici (n.r. Lugansk \u015fi Donetsk) p\u00e2n\u0103 chiar c\u0103tre aliniamentul Nipru. \u00cen partea de Sud se urm\u0103re\u015fte izolarea Ucrainei fa\u0163\u0103 de Marea Azov \u015fi Marea Neagr\u0103, inclusiv p\u00e2n\u0103 \u00een Insula \u015eerpilor.<\/p>\n
\u00cen partea de Nord, dinspre Belarus, se urm\u0103re\u015fte ajungerea c\u00e2t mai repede la Kiev\u201d, a ad\u0103ugat generalul, potrivit sursei citate. Dac\u0103 ar ajunge \u00een capitala Ucrainei, Rusia ar urma s\u0103 \u00eencerce schimbarea regimului pentru a instala un guvern pro-rus, a transmis generalul \u015etefan D\u0103nil\u0103.<\/p>\n
\u201e\u00cen momentul de fa\u0163\u0103, armata regulat\u0103 este knock-out, din punctul meu de vedere, este paralizat\u0103. Este destul de periculoas\u0103 pentru armata rus\u0103 rezisten\u0163a ucrainean\u0103 care va fi destul de greu de lichidat. Demilitarizarea, a\u015fa cum \u015fi-o dore\u015fte Vladimir Putin, este un obiectiv mult prea \u00eendep\u0103rtat \u015fi nu este posibil \u00een sensul de a aduna toate armele. Va distruge tot\u00a0ce\u00a0\u00eenseamn\u0103 armament greu al Ucrainei.<\/p>\n
Foarte periculos va fi c\u0103 cet\u0103\u0163eni ucraineni vor r\u0103m\u00e2ne cu arme mici la ei \u015fi vom asista la lupte de gheril\u0103 \u00een Ucraina, inclusiv pe termen lung\u201d, a explicat fostul \u015fef al Armatei. Nu \u00een ultimul r\u00e2nd, generalul a ad\u0103ugta c\u0103 decizia liderului de la Kremlin de a intra cu trupele \u00een Ucraina demonstreaz\u0103 c\u0103 nu \u00eel intereseaz\u0103 sanc\u0163iunile preg\u0103tite de Occident.<\/p>\n
\u201eDin punct de vedere militar \u00ee\u015fi impune prin for\u0163\u0103 prezen\u0163a \u00een Ucraina, ob\u0163ine controlul Ucrainei. \u00cen teritoriile Ucrainene va avea \u015fi sprijin, trebuie s\u0103 recunoa\u015ftem, c\u0103 exist\u0103 mult\u0103 popula\u0163ie rusofon\u0103. \u00cen Ucraina nu toat\u0103 lumea este pro-occidental\u0103. \u00cen Federa\u0163ia Rus\u0103 va avea sprijinul popula\u0163iei proprii pentru aceast\u0103 ac\u0163iune foarte hot\u0103r\u00e2t\u0103 \u00eentreprins\u0103 \u00eenc\u0103 o dat\u0103 de pre\u015fedintele Putin\u201d, sus\u0163ine D\u0103nil\u0103.<\/p>\n