Arhive Istorie - Informația Liberă

24 ianuarie: Unirea Principatelor Române.

Informația Liberă — Tue, 24 Jan 2023 11:52:43 +0000

La 24 ianuarie 1859 a avut loc Unirea Principatelor Române, adică a vechilor state Moldova și Țara Românească, această unire fiind strâns legată de personalitatea lui Alexandru Ioan Cuza și alegerea sa ca domnitor al ambelor țări românești. Amintesc că această unire a fost posibilă datorită deciziilor adoptate în Tratatul de Pace de la Paris din 1856 ce a pus capăt, Războiului Crimeii dintre Imperiul Rus și Imperiului Otoman, tratat ce prevedea intrarea Principatelor Române sub garanția colectivă a marilor puteri europene.

Tot datorită acestui tratat s-a hotărât înființarea așa numitelor „Adunări ad-hoc”, care să exprime dorința românilor referitor la unire.

Trebuie amintit și faptul că aceste Adunări ad-hoc, care în expresie latină avea sensul de „pentru aceasta” sau „făcut anume pentru acest scop”, aveau un caracter consultativ, scopul lor fiind acela de a se vedea dorința poporului asupra organizării politice viitoare a celor două țări. Însă alegerile pentru Divanurile celor două principate nu au fost deloc pașnice, ba chiar au fost marcate de o serie de tensiuni ce au sporit considerabil incertitudinea în ceea ce privește unirea.

Astfel, dacă în Țara Românească majoritatea opiniei publice susținea ideea Unirii, în schimb, în Moldova lucrurile au fost mult mai complicate, deoarece unioniștii reprezentați de personalități precum Alexandru Ioan Cuza ori Mihail Kogălniceanu, aveau ca opozanți

pe Gheorghe Asachi și Costache Negruzzi, ce doreau menținerea separării celor două țări, aceștia motivându-și opțiunea pentru neacceptarea unirii prin posibila decădere a Moldovei, după unirea acesteia cu Țara Românească. La acestă opoziție s-a mai adăugat scandalul iscat de caimacanul Nicolae Vogoride, adică locțiitorul marelui vizir otoman ce răspundea de Moldova, locțiitor care orbit de promisiunile otomane că îi va oferi domnia, dacă Unirea nu va avea loc , a falsificat rezultatul alegerilor din Moldova. Mai precis, Vogoride, a falsificat listele electorale de reprezentare în Divanul Ad-hoc al Moldovei, anunțând pe reprezentanții Marilor Puteri că poporul moldovean, nu dorește unirea cu Țara Românească.

Șansa a făcut însă ca Vogoride să se destăinuie prin scrisori, fratelui său aflat la Constantinopol, iar corespondența sa să cadă în mâinile unioniștilor moldoveni, corespondență ce a și fost publicată imediat în presa din țară și străinătate. Descoperirea fraudei a iscat un amplu scandal la nivel european, mai ales după ce Marile Puteri au rupt relațiile diplomatice cu Imperiul Otoman și au acuzat autoritățile turcești de implicare în fraudarea referendumului din Moldova. Pentru calmarea spiritelor și la insistența opiniei publice și a Marilor Puteri, falsele alegeri din Moldova au fost anulate și s-au organizat noi alegeri, de data asta văzându-se că toți aleșii moldoveni și-au dat acordul pentru unirea cu Țara Românească.

Dar cu toate acestea, Marile Puteri nu au acceptat unirea deplină a celor două țări, ci numai varianta unei uniri parțiale, Principatele urmând a avea în continuare doi domni, două guverne și două Adunări Legislative, dar având însă în comun Armata, Înalta Curte de Casație și Justiție și o Comisie Centrală la Focșani, care avea să se ocupe cu elaborarea legilor de interes comun. Aceste detalii fiind stabilite, au urmat alegerile pentru Adunările Elective, care urmau să îi desemneze pe cei doi domnitori de la Iași și București. Astfel, la data de 5 ianuarie 1859, liderul unionist Alexandru Ioan Cuza, reprezentantul „Partidei Naționale”,din Moldova a fost ales cu unanimitatea deputaților, drept domnitor al țării.

S-a așteptat apoi să fie desemnat alesul și în Țara Românească, numai că într-o ședință secretă a Adunării Elective de la București, la data de 24 ianuarie 1859, a fost ales în unanimitate, tot Alexandru Ioan Cuza, această alegere uimind atât pe alegătorii moldoveni cât și pe reprezentanții Marilor Puteri care s-au văzut puși în postura de acceptare a „faptului împlinit”.

Astfel, prin dubla alegere a lui Cuza, s-a făcut primul pas către definitivarea unirii depline a Principatelor, Române, act istoric de o deosebită importanță pentru înfăptuirea statului național român. Devenit domnitor, Alexandru Ioan Cuza a dus o susținută activitate politică și diplomatică pentru recunoașterea Unirii Moldovei și Țării Românești de către Puterile Garante, iar apoi pentru desăvârșirea unității constituționale și administrative, lucru care s-a realizat în 1862, când cele doua principate române ce formau un stat unitar, au adoptat oficial numele de România.

SURSA: Lecția de istorie

Articolul 24 ianuarie: Unirea Principatelor Române. apare prima dată în Informația Liberă.

Condiționarea colectivă

Informația Liberă — Sun, 11 Dec 2022 11:05:18 +0000

În 1956, filozoful evreu german Günther Anders a scris această reflecție, nu știm dacă a fost premonitorie sau programatică:

„Pentru a înăbuși orice revoltă în avans, este important să nu o faceți violent. Metodele arhaice precum cea a lui Hitler sunt în mod clar depășite. Este suficient să creați o condiționare colectivă atât de puternică încât însăși ideea de revoltă să nu existe. Vor veni și mai multe pentru mintea oamenilor. Ideal ar fi formarea indivizilor de la naștere prin limitarea aptitudinilor lor biologice înnăscute…

Apoi, am continua să condiționăm prin reducerea drastică a nivelului și calității educației, pentru a o readuce la o formă de integrare profesională. Un individ needucat are doar un orizont de gândire limitat și cu cât gândul lui se limitează mai mult la preocupări materiale, mediocre, cu atât se poate revolta mai puțin.

Trebuie să ne asigurăm că accesul la cunoaștere devine din ce în ce mai dificil și mai elitist, (…) că decalajul se mărește între oameni și știință, că informațiile destinate publicului larg sunt anesteziate de orice conținut subversiv. Mai ales fără filozofie.

Din nou, este necesar să folosim persuasiunea și nu violența directă: vom difuza masiv, prin intermediul televiziunii, divertisment uluitor, mereu măgulind emoționalul, instinctivul.

Vom ocupa spiritele cu ceea ce este zadarnic și jucăuș. Este bine cu vorbărie neîncetată și muzică, pentru a împiedica mintea să se întrebe, să gândească, să reflecteze.

Vom pune sexualitatea pe primul plan al intereselor umane. Ca anestezic social, nu există nimic mai bun.

În general, vom avea grijă să alungăm seriozitatea din existență, să ne batem joc de tot ce are o valoare ridicată, să menținem o apologie constantă pentru lejeritate; astfel încât euforia reclamei, a consumului să devină standardul fericirii umane și modelul libertății.

Condiționarea va produce o astfel de integrare a sinelui, încât singura teamă (care va trebui menținută) va fi aceea de a fi exclus din sistem și deci de a nu mai putea accesa condițiile materiale necesare fericirii.

Omul de masă, astfel produs, trebuie tratat ca ceea ce este: un produs, un vițel și trebuie să fie supravegheat așa cum ar trebui să fie o turmă. Orice lucru care îi permite lucidității să adoarmă, mintea lui critică este bună din punct de vedere social, ceea ce ar risca să-l trezească trebuie combătut, ridiculizat, înăbușit…

Orice doctrină care contestă sistemul trebuie mai întâi catalogată drept subversivă și teroristă, iar cei care o susțin trebuie apoi tratați ca atare.

Scenografia maselor în care s-a specializat Hitler a devenit de prisos: dacă cineva vrea să transforme un om într-un nimeni (și chiar să-l facă mândru că este un nimeni), nu mai este necesar să-l înece într-o masă, sau să-l îngroape într-o construcție de ciment produsă în masă de mase. Nicio depersonalizare, nicio pierdere a capacității de a fi bărbat nu este mai eficientă decât cea care aparent păstrează libertatea personalității și drepturile individului. Dacă procedura de condiționare are loc într-un mod special în casa fiecărei persoane — în căminul individual, în izolare, în milioane de unități izolate — rezultatul va fi perfect. Tratamentul este absolut discret, întrucât este prezentat ca distractiv, victimei nu i se spune că trebuie să facă vreun sacrificiu și rămâne cu iluzia intimității sale sau, cel puțin, a spațiului său privat.”

Evreu fiind și implicit considerându-se victimă a lui Hitler (teoretic), constat că ura sa față de întreaga umanitate excelează enorm față de cea a presupusului călău al evreilor.

Spunea cineva de curând că Hitler va ajunge EROU. Și nu e departe ziua respectivă.

Sursa: România fără Justiție

Articolul Condiționarea colectivă apare prima dată în Informația Liberă.

LECȚIA DE ISTORIE – 7 decembrie: Atacul de la Pearl Harbour

Informația Liberă — Wed, 07 Dec 2022 11:46:38 +0000

La data de 7 decembrie 1941, a avut loc atacul japonez asupra bazei navale americane de la Pearl Harbour din arhipelagul Hawai.

Acest atac a fost considerat unul dintre momentele definitorii în desfășurarea ale celui de-al Doilea Război Mondial, totul începând după ce șase portavioane japoneze cu peste 420 de avioane la bord, au părăsit porturile nipone și au efectuat un atac surpriză asupra Pearl Harbour-ului, pentru a provoca daune maxime bazei navale americane, determinând astfel Statele Unite să intre în război.

Desigur că existau mai multe motive care au determinat Japonia să atace baza de la Pearl Harbour, iar unul dintre ele este că la acel moment Statele Unite interziseră toate exporturile de mărfuri pentru Japonia, mărfuri care erau esențiale pentru economia niponă, iar motivul din spatele acestei interdicții a fost expansiunea militară a Japoniei în regiunea Asiei de Sud-Est. Această expansiune a determinat marile puteri să ia atitudine și să retragă sprijinul acordat Japoniei, astfel că niponii au pierdut mai mult de 90% din aprovizionarea sa în special cu petrol, ceea ce a avut ca rezultat o reală criză economică.

Pe lângă asta, Statele Unite aveau cea mai mare flotă navală din regiunea Pacificului, ceea ce nu-i convenea Japoniei, care nu putea astfel să se desfășoare pentru a invada noi teritorii de unde să se aprovizioneze. Așa se face că, la data de 7 decembrie 1941 la ora 7:55, în primul val de atac, un număr de 183 de avioane japoneze au atacat flota americană staționată la Pearl Harbour, iar peste câteva zeci de minute, al doilea val de 170 de avioane au atacat baza, lansând bombe şi torpile peste navele aflate în port, peste aerodromurile aviatice şi peste rezervoarele petroliere ale bazei militare americane.

În timp de o oră şi jumătate forţele japoneze au distrus opt mari crucișătoare, trei cuirasate, cinci distrugătoare, alte 26 de nave mai mici, dar și peste 160 de avioane staționate la sol, provocând de asemenea moartea a peste 2500 de militari americani. Atacul de la Pearl Harbour a fost o victorie strategică de moment a Japoniei, deoarece a continuat să se extindă în Asia de Sud-Est, dar a fost și motivul care a făcut ca Statele Unite să intre în război de partea Aliaților și să lupte până la capitularea Japoniei.

Sursa:Lecția de istorie

Articolul LECȚIA DE ISTORIE – 7 decembrie: Atacul de la Pearl Harbour apare prima dată în Informația Liberă.

LECȚIA DE ISTORIE – 12 noiembrie: Introducerea la Timișoara, pentru prima dată în Europa, a iluminatului electric stradal

Informația Liberă — Sat, 12 Nov 2022 11:58:59 +0000

La data de 12 noiembrie 1884 la Timișoara s-a introdus, pentru prima oară în Europa, iluminatul electric al străzilor. Astfel, la numai câțiva ani de când Thomas Edison a inventat becul electric, Timișoara intră în istorie pentru că în seara zilei de 12 noiembrie 1884, în premieră europeană, la lăsarea întunericului pe străzile urbei de pe Bega au fost puse în funcțiune 731 de lămpi de iluminat electric, în lungime totală de 59 de kilometri. Trebuie amintit ca iluminatul public stradal a fost proiectat şi executat în Timișoara, ca un sistem electric integrat ce acoperea încă de la început o arie de peste 40 kilometri pătrați si ilumina aproape întreg orașul cu lămpi incandescente cu filament de cărbune. De altfel, Timișoara și-a câștigat de-a lungul timpului renumele de oraș al premierelor atât naționale, cât și internaționale, fapt pentru care reamintim cateva dintre aceste premiere.

În Timișoara s-a construit încă din anul 1718 prima fabrică de bere de pe teritoriul actual al României , iar din anul 1732 a început să funcționeze primul sistem de aprovizionare cu apă de pe teritoriul actual al ţării noastre, sistem ce folosea o mașină hidraulică, printre puținele de acest fel din lume.

De asemenea, trebuie amintit că din anul 1854 Timișoara a fost primul oraș din Europa unde s-a înființat un oficiu telegrafic permanent, de asemenea a fost primul oraș cu străzile iluminate cu gaz încă din 1855, iar din anul 1869 Timișoara a fost primul oraș din România actuală ce avea o rețea modernă de linii de tramvai tras de cai. Trebuie amintit și că după introducere pentru prima oară în Europa a iluminatului electric al străzilor, tot la Timișoara, s-a consemnat deschiderea primei stații de ambulanță din întreg spațiul românesc, stație ce a fost dată în funcțiune în 1886 , si tot de numele orașuluide pe Bega se leagă și amenajarea în anul 1892 a primei străzi asfaltate, din această parte a Europei.

În ceea ce privește alte premiere,Timișoara este primul oraș de pe teritoriul actual românesc care a avut tramvai electric în anul 1899 șî orașul cu prima linie de troleibuze din România în anul 1942, dar și singurul oraș european care a avut în premieră în anul 1953, trei teatre de stat, în limbile română, maghiară și germană.

Sursa: Lecția de istorie

Articolul LECȚIA DE ISTORIE – 12 noiembrie: Introducerea la Timișoara, pentru prima dată în Europa, a iluminatului electric stradal apare prima dată în Informația Liberă.

Răscoala lui Horea, Cloșca și Crișan, Martiri și Eroi ai Națiunii Române – 2 noiembrie 1784

Informația Liberă — Wed, 02 Nov 2022 10:34:21 +0000

2 noiembrie: 238 de ani de la izbucnirea Răscoalei lui Horea, Cloșca și Crișan. Horea: Ce e rău în robie e nu atât robia, ci că dacă trece prea multă vreme, omul se învață cu ea….

Pe 2 noiembrie 1784, izbucnea „Răscoala lui Horea, Cloșca și Crișan”, ultima mare revoltă țărănească din Europa Centrală.

„Răscoala lui Horea, Cloșca și Crișan” de la 1784, reprezintă o acțiune de revoltă a țărănimii iobage din Transilvania împotriva constrângerilor feudale la care era supusă. La ea au participat iobagi români, maghiari, sași de pe domeniile nobililor și statului, mineri din Munții Apuseni și ocnele din Maramureș, meșteșugari, preoți etc. Răscoala a pus în discuție statutul de tolerați al românilor, ceea ce i-a conferit un caracter național. Răscoala de la 1784 a izbucnit pe 2 noiembrie și s-a încheiat la sfârșitul lui decembrie 1784, când au fost capturați Horea și Cloșca de către autorități.

Situația iobagilor români

Situația iobagilor era una apăsătoare. Numărul zilelor de muncă ajunsese la patru pe săptămână cu brațele, trei cu animalele și două pentru jeleri. Asupra țăranilor apăsau și o serie de dări: zeciuiala din produsele agricole și animale, plocoanele, cărăușiile, cazarea funcționarilor ce încasau birurile, încartiruirea militarilor. Nobilimea deținea monopolul vânatului, morăritului și pescuitului, cotropise păduri, pășuni și multe terenuri agricole ceea ce îi nemulțumea pe țărani. Au mai fost supuși unor obligații privind mineritul, construirea de cuptoare, transportul lemnului și al minereului, ca și la plata unor impozite. Deși împărăteasa Maria Tereza emite decretul de toleranță pentru românii de religie ortodoxă din Transilvania și le permite numirea unui episcop ortodox, măsurile nu au efectele scontate. Fiul ei, Iosif al II-lea, a ajuns prima oară în Transilvania pe când era asociat la tron, în 1773. În timpul călătoriei a adunat 19.000 de petiții la fel întâmplându-se și cu prilejul celei de-a doua călătorii, din 1783. Conducătorul răscoalei, Horea, a fost de patru ori la Viena pentru a-i prezenta împăratului nedreptățile la care sunt supuși țăranii români din Transilvania, ultima audiență fiind în aprilie 1784.

În vara anului 1784 s-a dispus de către împăratul Iosif al II-lea o conscripție militară, în cadrul regimentelor de graniță; cei înrolați urmau să primească arme și să nu mai facă slujbe iobăgești, iar pământurile și casele pe care le aveau în folosință vor deveni ale lor. Numărul celor care doreau să se înscrie a depășit însă cu mult așteptările autorităților. Conscripția a fost anulată de guvernatorul Samuel von Brukenthal, sub presiunea nobililor care își simțeau amenințate privilegiile de clasă, ceea ce i-a nemulțumit și mai mult pe țărani.

Erupția răscoalei

La târgul săptămânal din Brad, pe 28 octombrie 1784, Crișan apare cu vestea că Horea a dus noi porunci de la împărat, pe care le va comunica în duminica viitoare (31 octombrie 1784), la biserica din Mesteacăn, îndemnând pe iobagi ca în acea zi să vină câți mai mulți, sau cel puțin 4- 5 din fiecare sat. Duminică se întrunesc circa 500- 600 de țărani iobagi, iar Crișan le arătă o cruce aurită, susținând că a fost primită de Horea de la împărat ca semn că este împuternicit să îndrume pe iobagi să-și hotărască singuri soarta de a rămâne în continuare iobagi sau de a se înscrie grăniceri în regimentele împărătești de la Alba-Iulia. La 2 noiembrie Crișan a adunat iobagii răsculați în afara satului Curechiu, încercând să îi convingă să continue drumul spre Alba Iulia, țăranii fiind speriați de intervenția trimișilor nobilimii.

Ei se temeau că mergând la Alba Iulia le vor fi atacate familiile rămase acasă. Adunarea țăranilor s-a mutat la biserica din sat, unde până la urmă Crișan a reușit să îi convingă să atace nobilimea. De la Curechiu mulțimea iobagilor s-a îndreptat spre Crișcior, unde a sosit înainte de vremea amiezii. Aici a avut loc primul atac asupra nobililor, fiind uciși aproape toți nobilii întâlniți în cale, iar casele și clădirile care le aparțineau au fost devastate și bunurile jefuite. În jurul orei 15, tot pe 2 noiembrie, iobagii au atacat orașul Brad, unde au ucis o parte din nobilii care opuneau rezistență.

Desfășurarea evenimentelor

Mișcarea începută se întinde și în comitatul Hunedoarei. În ziua de 4 noiembrie, cete de țărani ard castelul baronului Anton Iosica din Brabișca, pe valea Mureșului, iar în cele 2 zile următoare țăranii distrug și ard toate curțile nobililor. O mulțime de nobili și preoți unguri au fost executați și pe aici. Țăranii veniți din Zarand îi pun în mișcare și pe iobagii de pe Valea Streiului și din Țara Hațegului, unde deasemenea mulțimea țăranilor răsculați devastează și dă foc edificiilor nobililor din aproape toate comunele până la granița Țării Românești.

La 5 noiembrie răscoala ajunge la Deva, dar eșuează în încercarea de a cuceri orașul. Horea adresează nobilimii refugiate în oraș un ultimatum, care rezuma ideile politice și sociale ale răscoalei: „Nobilul comitat, împreună cu toți stăpânii de moșii și cu toată seminția lor, să jure pe cruce; nobili să nu mai fie, ci fiecare dacă va putea găsi o slujbă să trăiască din aceea. Nobilii stăpâni pe moșii să părăsească odată pentru totdeauna moșiile nemeșești. Și ei să plătească dare ca poporul de rând. Dacă comitele și nobilii stăpâni de moșii se vor învoi la aceasta, țăranii le făgăduiesc pace, iar în semnul păcii să ridice pe cetate, pe la marginile orașului, pe prăjini cât mai înalte, steaguri albe”. Programul cerea și eliberarea țăranilor arestați, preconiza eliberarea națională și organizarea, după planurile lui Horea, a unei „republici populare”. Răscoala s-a întins, ajungând și în părțile Aradului, Maramureșului și Sibiului, la ea participând și țărani sași și maghiari. Pentru a câștiga timp, autoritățile militare și civile au semnat armistiții cu răsculații. Au avut loc lupte grele între răsculați și trupele imperiale, succesul favorizându-i pe țărani. La 7 decembrie, țăranii au fost învinși la Mihăileni, iar peste o săptămână, Horea a cerut oamenilor să se retragă la casele lor pe timp de iarnă.

Reprimarea răscoalei

Pentru a-l prinde pe Horea, nobilii au pus pe capul lui un premiu de 300 de galbeni. Pasurile de trecere în Țara Românească și Moldova erau riguros supravegheate, ca nu cumva capii revoluției să fugă acolo. Guvernul din Viena a intervenit și la Constantinopol, pentru ca turcii să nu dea azil răsculaților ardeleni. Prin trădare, la 27 decembrie 1784, Horea și Cloșca au fost prinși în pădurea Scorușetului din Munții Gilăului. În 30 ianuarie 1785 a căzut prizonier și Crișan. Arestații au fost depuși la Alba Iulia.S-a constituit o comisie de anchetă, condusă de baronul Anton Iankovic, care a cercetat desfășurarea răscoalei și pe cei trei conducători ai acesteia. Crișan s-a spânzurat în închisoare, iar Horea și Cloșca au fost supuși celei mai grele pedepse prevăzută de Codex Theresianum, prin frângerea cu roată la 28 februarie 1785

Ecoul în timp

Conform ordinului împăratului, ca „toți românii care vor fi neîndoios cunoscuți că au comis maltratări, să fie mutați cu vitele și ustensilele lor”, sute de moți au fost strămutați în Banat și Bucovina. Moților li se acordă libertatea pășunatului, scutirea de cărăușie, desființarea servituții personale și a legării de glie (august 1785), căsătorii fără consimțământul nobilului și dreptul la învățătură. Răscoala s-a bucurat de un larg ecou în străinătate. Din Austria până în Portugalia, din Germania până în Italia s-au publicat broșuri, calendare, articole de presă, rapoarte diplomatice, gravuri privind liderii răscoalei. Unii oameni de cultură și filosofi au apărat și explicat acțiunea țăranilor. Lui Horea i s-a atribuit, cu precădere de către presa europeană, gândul de a reface Dacia, fiind chiar numit „Rex Daciae”.

Sursa: R3media

Dan Tanasă és további 439 ember

248

Tetszik

Hozzászólás

Megosztás

Articolul Răscoala lui Horea, Cloșca și Crișan, Martiri și Eroi ai Națiunii Române – 2 noiembrie 1784 apare prima dată în Informația Liberă.

LECȚIA DE ISTORIE – 29 octombrie: Începutul domniei lui Constantin Brâncoveanu

Informația Liberă — Sat, 29 Oct 2022 10:22:27 +0000

La data de 29 octombrie a anului 1688 și-a început domnia unul dintre cei mai apreciați domni ai Țării Romanești, Constantin Brâncoveanu. Urmaș al unei vechi familii boierești din Oltenia, Brâncoveanu a rămas după moartea tatălui, sub îngrijirea unchiului său, stolnicul Constantin Cantacuzino, primind de la acesta o educație aleasă pentru acele vremuri. Sub domnia unui alt unchi al său, Şerban Cantacuzino, Brâncoveanu ajuns mare dregător, urcând treptele ierarhiei boierești până la demnitățile de mare logofăt și ispravnic al scaunului ţării.

A urcat apoi pe tronul Ţării Românești cu ajutorul marilor boieri în anul 1688, într-o perioadă caracterizată prin marii lupte pentru supremație în Balcani între Imperiului Habsburgic și Imperiului Otoman. Ca domnitor, Constantin Brâncoveanu a întreprins intense acțiuni politice și diplomatice pentru stăvilirea expansiunii otomane și habsburgice și folosind o politică abilă s-a menținut la domnie timp de 26 de ani, ani ce au fost marcați de un real progres economic și cultural-artistic al țării. În perioada domniei sale, cultura românească a cunoscut o perioadă maximă de dezvoltare, domnitorul fiind un fervent sprijinitor al artei și culturii, din porunca lui tipărindu-se în Muntenia numeroase cărți în limbile română, greacă, slavă, turcă și georgiană sau chiar arabă. Tot el a înființat în 1694 Academia domnească din București, o școală superioară ce avea ca limbă de predare greaca veche și funcționa în clădirile de la mănăstirea „Sfântul Sava”. De asemenea, domnitorul a inițiat o amplă activitate de construcție a numeroase clădiri laice și religioase, îmbinând în arhitectură, un nou stil caracteristic, numit „stilul brâncovenesc”, fiind unul dintre cei mai mari ctitori de biserici și mănăstiri din țările române. Învinuit de trădare de către turci, Brâncoveanu a fost mazilit, dus la Istanbul și închis la închisoarea Edicule, unde va fi executat prin decapitare la data de 15 august 1714, împreună cu cei patru fii ai săi Constantin, Ștefan, Radu și Matei, precum și cu ginerele său Ianache Văcărescu. După execuție, capetele celor șase martiri au fost purtate în vârf de suliță prin oraș, în timp ce corpurile au rămas la locul execuției, de unde au fost aruncate în mare, fiind pescuite apoi de niște greci care le-au îngropat pe o insulă din largul mării. Abia în anul 1720, văduva lui Brâncoveanu, doamna Maria , a adus rămășițele pământești ale domnitorului în țară și le-a înmormântat la Biserica Sfântul Gheorghe Nou din București.

Pe lespedea de mormânt a domnitorului nu a fost însă inscripționată nici un nume, pentru a nu a afla turcii că trupul domnitorului a fost adus în țară. Totuși văduva domnitorului, doamna Maria a pus să fie inscripționat numele lui Constantin Brâncoveanu, în caractere chirilice ,pe o candelă de argint ce se afla lângă mormânt, această inscripție fiind redescoperită abia în anul 1914, atunci când se împlineau 200 de ani de la martiriul, marelui domnitor .

Astfel, la începutul lunii iulie a aceluiași an, istoricul Virgiliu Drăghiceanu a publicat într-o revistă istorică un articol privitor la candela mormântului brâncovenesc și inscripția ei, prin care arăta că osemintele voievodului martir se află în Biserica „Sfântul Gheorghe“-Nou. Este evident că această descoperire a inscripției de pe candela de la mormântul lui Brâncoveanu este lucrarea lui Dumnezeu, nu întâmplător petrecută chiar în 1914, anul când se împlineau două secole de la moartea năpraznică a Brâncovenilor.

Sursa: Lecția de istorie

Articolul LECȚIA DE ISTORIE – 29 octombrie: Începutul domniei lui Constantin Brâncoveanu apare prima dată în Informația Liberă.

25 octombrie: Ziua Armatei Române

Informația Liberă — Tue, 25 Oct 2022 09:48:11 +0000

Ziua de 25 Octombrie este ziua în care ţara sărbătoreşte Armata şi pe cei care au fost sau sunt în slujba ei, această zi fiind aleasă, deoarece la 25 octombrie 1944, ostașii Diviziei a 9-a Infanterie au eliberat orașul Carei, ultima localitate românească aflată sub ocupația hortistă și a unui teritoriu de peste 43.000 de kilometri pătrați din partea de nord-vest a țării, vremelnic ocupat prin Dictatul de la Viena din 30 august 1940. Pornind de la acest eveniment, trebuie amintit că la începutul lui octombrie 1944, Armata a IV-a română, a rupt apărarea germană de pe Mureş, ajungând în zona Satu Mare, zonă în care inamicul a încercat să organizeze o ultimă rezistenţă împotriva armatei române.

Ofensiva pentru eliberarea părții de nord-vest a României, a fost inclusă în operațiunea „Debrețin”, planificată și condusă de comandantul Armatei a IV-a, generalul Gheorghe Avramescu, care a hotărât să-și îndrepte eforturile pentru eliberarea orașelor Carei și Satu Mare și atingerea unui aliniament pe cursul râului Tisa. Misiunea trupelor române a fost extrem de grea deoarece inamicul se afla într-un real avantaj, el structurându-și apărarea pe puncte de sprijin foarte bine înarmate și cu un efectiv superior trupelor române.

Pentru eliberarea orașului Carei a fost concepută o amplă manevră de învăluire, astfel că această operațiune a început în seara zilei de 24 octombrie, când militarii Diviziei 9 infanterie au pătruns în orașul Carei și au angajat lupte de stradă cu inamicul. Ulterior, toate încercările trupelor germane și maghiare de a stăvili înaintarea ostașilor români au fost în zadar, iar într-un final a fost eliberat ultimul oraș românesc de la granița de vest a țării.

Sursa: Lecția de istorie

Articolul 25 octombrie: Ziua Armatei Române apare prima dată în Informația Liberă.

ISTORIE – Maramuresul, apărat de țărani împotriva URSS, în 1945, ca să nu aibă soarta Crimeei de azi

Informația Liberă — Tue, 27 Sep 2022 10:59:04 +0000

Este cunoscut faptul că 65% din Maramureș se află în Ucraina, fiind ultima „moștenire” a lui Hitler și Stalin lăsată Europei…

Pentru a nu deranja interesele Rusiei, în anul 1997, înainte de aderarea la NATO, România a fost forțată să semneze un Tratat prin care a renunțat definitiv la teritoriile aflate sub ocupație ucrainiană – Ucraina aflându-se atunci sub influența Moscovei.

Faptul că Maramureșul nu a fost alipit cu totul Ucrainei în anul 1945, iar maramureșenii nu sunt astăzi în tranșee prin Harkiv, se datorează unui borșean: Mihali Gavrilă Ștrifundă

După ce inițial, prin înțelegerea dintre Hitler și Stalin, Maramureșul de Nord a fost alipit la ceea ce urma să devină Ucraina, în 1945 au pus la cale „unificarea Maramureșului” în interiorul URSS.

Comuniștii români au fost de acord cu cedarea… dar planurile au fost stricate de răscoala primarului de atunci al Borșei, la care s-au alăturat țărani din toate comunele și satele de pe Valea Vișeului și Valea Izei.

CITEȘTE MAI DEPARTE: https://www.emaramures.ro/istorie-maramuresul-aparat-de-tarani-impotriva-urss-in-1945-ca-sa-nu-aiba-soarta-crimeei-de-azi/?fbclid=IwAR1ycaJd81zWPAIXFGCXe-yclzfdw1e5I4v3q5oRehGAGscYsU12m_NHfhA

Sursa: Vasile Vlaşin

Articolul ISTORIE – Maramuresul, apărat de țărani împotriva URSS, în 1945, ca să nu aibă soarta Crimeei de azi apare prima dată în Informația Liberă.

LECȚIA DE ISTORIE – 14 septembrie : Înălțarea Sfintei Cruci

Informația Liberă — Wed, 14 Sep 2022 10:04:16 +0000

Înălțarea Sfintei Cruci este a doua mare sărbătoare a lunii septembrie, după Nașterea Maicii Domnului sau Sfânta Maria Mică, iar această sărbătoare celebrată în fiecare an la data de 14 septembrie simbolizează de fapt două evenimente solemne din istoria creștinătății.

Primul dintre ele simbolizează aflarea Sfintei Crucii a Mântuitorului şi înălțarea ei în fața poporului de către episcopul Macarie al Ierusalimului, la data de 14 septembrie 335. Iar cel de al doilea eveniment amintește de așezarea Sfintei Cruci în Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim tot într-o zi de 14 septembrie a anului 629, în vremea împăratului bizantin Heraclius.

De altfel, Înălțarea Sfintei Cruci ne amintește și de un alt moment semnificativ din viața Sfinților Împărați Constantin şi Elena , eveniment prin care s-a dispus celebrarea acestei mari sărbători. Astfel, în ajunul luptei din anul 312 cu Maxențiu, un dușman al creștinilor, împăratul Constantin a avut o viziune în plină zi, atunci când pe cer a apărut o cruce formată din stele și inscripția: „Prin acest semn vei învinge”.

În acea luptă împăratul a învins, iar după izbândă, mama lui Constantin, împărăteasa Elena , a poruncit să fie găsită Sfânta Cruce de pe Golgota și adusă la Ierusalim. Acolo au fost descoperite trei cruci identice, cea pe care a fost răstignit Iisus şi două ale tâlharilor uciși odată cu el.

Pentru a afla care este crucea pe care a fost răstignit Iisus, patriarhul Ierusalimului, Macarie, a apropiat fiecare cruce de o tânără fată care tocmai murise. La ultima cruce, se spune că tânăra a înviat, iar vestea găsirii Sfintei Cruci, s-a răspândit imediat printre credincioși. Astfel la data de 14 septembrie a anului 335 patriarhul a poruncit Înălțarea Sfintei Cruci la un loc înalt, de unde să o poată vedea tot poporul, iar această zi a rămas definitiv ca sărbătoare Înălțării sau Arătării Sfintei Cruci.

Numai că în anul 611, perșii au intrat în Ierusalim, au distrus numeroase biserici și au luat cu ei și crucea pe care fusese răstignit Isus Hristos. Câțiva ani mai târziu, în 629, împăratul Heraclius a înfrânt armatele perșilor şi i-a alungat din Ierusalim, iar Sfânta Cruce a fost recuperată şi adusă de însuși împăratul, care, la 14 septembrie 630, a depus-o cu mare cinste în Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim.

Sursa: Lecția de istorie

Articolul LECȚIA DE ISTORIE – 14 septembrie : Înălțarea Sfintei Cruci apare prima dată în Informația Liberă.

LECȚIA DE ISTORIE – 13 septembrie: Moartea lui Aurel Vlaicu

Informația Liberă — Tue, 13 Sep 2022 09:07:18 +0000

La data de 13 septembrie 1913, moare în apropiere de Câmpina, în timpul unei încercări de a traversa Munții Carpați, Aurel Vlaicu, mare inventator și pionier al aviației române și mondiale . Trebuie amintit că Aurel Vlaicu s-a născut pe 19 noiembrie 1882, în localitatea Binținți, din județul Hunedoara si va face şcoala primară în satul natal, urmând apoi şcoala elementară din Orăştie și cursurile Colegiului Reformat din același oraș. Liceul îl va absolvi la Sibiu, unde îşi ia si bacalaureatul în anul 1902.

După obţinerea diplomei de bacalaureat urmează două trimestre la Facultatea de Mecanică a Şcolii Politehnice din Budapesta ,apoi se transferă la Universitatea din München, obţinându-şi diploma de inginer în anul 1907. În timpul şederii la München proiectează primul aparat de zbor cu aripi batante, dar a abandonat acest proiect convins fiind că viitorul îl reprezintă de acum înainte aeroplanele acţionate de motoare.

După ce a lucrat o scurtă perioadă ca inginer la Fabrica de Automobile Opel din Rüsselheim, Germania, revine în satul natal la sfârşitul anului 1908, și împreună cu fratele său realizează un planor, chiar pe păşunea de la marginea satului. Aici va face face primele zboruri cu planorul, ridicându-se de la pământ la înăltimea de 10-15 metri și planând cale de 80-100 metri. În octombrie 1909 realizează un aeromodel ce funcționa prin învârtirea elicelor cu ajutorul unor fire de cauciuc răsucite, model care este prezentat lui Spiru Haret, ministrul învățământului de la București, cu ocazia unei demonstrații în Parcul Expoziției de la Filaret.

Acesta, entuziasmat de succesul lui Vlaicu cu acest aeromodel, intervine pe lângă ministrul de război care aprobă fonduri pentru construirea aparatului în atelietele Arsenalului Armatei din Dealul Spirii. Prin urmare, Aurel Vlaicu va construi aici un avion pe care îl va numi „Vlaicu I”, avion echipat cu 2 elice coaxiale, contrarotative, acționațe de un motor rotativ de 50 CP, de proveniență franceză. La data de 17 iunie 1910, după un rulaj de circa 40 metri pe Câmpul Cotrocenilor, avionul Vlaicu I pilotat de inventatorul şi constructorul său, s-a ridicat de la sol la înălțimea de 3-4 m şi, plutind în aer, a zburat cale de aproximativ 50 m, după care s-a așezat pe pământ lin și sigur. În această memorabilă zi, zborul lui Vlaicu a înscris în istoria aeronauticii române pe primul constructor român care a inventat şi construit primul avion în România.

Învățând singur să zboare, Aurel Vlaicu a fost primul pilot român care şi-a încercat în zbor propriul său avion construit în țară, semnând totodată şi actul de naștere al aviației românești. Trebuie amintit că Aurel Vlaicu a participat la o serie de manevre militare ducând în zbor „ordinul de operații” de la Slatina la Piatra Olt la data de 29 septembrie 1910 ,România fiind astfel a doua țară din lume care a folosit aeroplanul la manevrele militare . La începutul anului 1911, susținut de un grup de entuziaști admiratori , Aurel Vlaicu construiește aparatul Vlaicu II cu care va executa primul zbor în aprilie 1911, după care face o serie de demonstrații în: Blaj – Sibiu – Braşov – Iaşi – Cernăuţi – Arad – Lugoj – Haţeg – Orăştie – Alba Iulia , Tg. Mureş şi altele, el devenind astfel primul „ ambasador” al aviației române.

Pe 22 iunie 1912 primește brevetul de pilot nr. 52, eliberat de Federația Aeronautică Internațională, după ce executase două zboruri de încercare cu avionul său pe câmpul de la Aspern din Austria, fiind primul pilot care a zburat pe acest teren inaugurându-l ca aerodrom pentru concurs. Tot în vara anului 1912 participă la Concursul Internațional de Aviaţie ,desfășurat tot la Aspern ,unde în fața a 60.000 de spectatori şi a 45 de concurenți din 8 țări ale Europei, demonstrează manevrabilitatea avionului său şi arta sa de a-l pilota, câștigând două premii si anume premiul I pentru viraje strânse şi aruncarea proiectilului la țintă de la înălțimea de 300 m şi premiul II pentru aterizarea la punct fix, clasându-se la final pe primul loc alături de celebrul aviator francez , Roland Garros.

Din păcate, la data de 13 septembrie 1913, încercând să treacă în zbor Carpații, pentru a participa la serbările organizate la Orăștie de Asociația ASTRA , avionul pilotat de Aurel Vlaicu se va prăbuși deasupra comunei Bănești de lângă Câmpina. Conform anchetelor ulterioare , s-a stabilit că Aurel Vlaicu a suferit un atac de cord în timp ce era în zbor, la manșa avionului său, iar acest lucru a dus la prăbușirea avionului și la moartea marelui inventator român.

Sursa: Lecția de istorie

Articolul LECȚIA DE ISTORIE – 13 septembrie: Moartea lui Aurel Vlaicu apare prima dată în Informația Liberă.