Panică teribilă

Pandemia din 1918 a fost reluată în anul 1957. Același virus a omorât în acel an peste un milion de oameni, dintre care o zecime din SUA. În 1977, virusul gripal H1N1 a reapărut brusc în China și Rusia după o absență de 30 de ani. Cu un an înainte, în 1976, autoritățile sanitare provocaseră o panică teribilă.

Vaccin pentru evitarea pandemiei

Atunci guvernul american a cerut oamenilor să se vaccineze urgent pentru a evita o pandemie. La câțiva ani mai târziu, 4000 de oameni au cerut daune statului în valoare de 3,5 miliarde de dolari din cauza a ceea ce au pățit după administrarea shotului de vaccin.

Reacții adverse grave

Două treimi din persoanele vaccinate s-au trezit cu probleme neurologice, iar alții au murit. Același virus a provocat pandemia din 1918, când au murit jumătate de milion de americani și 20 de milioane pe restul planetei. Printre aceste persoane se afla și Julia Roberts, căreia ia fost administrat vaccinul și a paralizat, fiind necesară o intervenție chirurgicală pentru ca aceasta să respire.

În 1976, la o bază militară din statele Unite, câțiva militari s-au îmbolnăvit de gripă, dar au fost obligați să își facă munca. Astfel unul dintre ei a murit, informație ascunsă de presa și autoritățile de atunci. Vaccinarea a început înainte de a fi confirmate cazurile. Un formular de consimțământ a fost semnat de oameni, care spunea că vaccinul pentru gripa porcină a fost testat, dar ascundea faptul că cercetătorii au făcut un alt vaccin și pe acela l-au dat populației. După câțiva ani de minciuni, s-a aflat și care a fost originea virusului. Rusia.

Virusul era înghețat în timp

În 1977 au apărut epidemii în Rusia și China, dar cercetătorii nu își puteau explica sursa. Acest virus era aproape identic cu cel din 1957. Astfel, cercetătorii au concluzionat că virusul a provenit din laborator. Ipoteza a fost că o fiolă cu virusul congelat a ajuns printre fiolele cu vaccin testat în Rusia și China. Totuși, în 1978, OMS a declarat că nu este posibil ca virusul să fii fost conceput în laborator și a închis cazul. Peste 40 de ani s-a aflat cert că virusul scăpase din laborator.

COVID scăpat din laborator

Chiar și acum, OMS răspunde în același mod. Ipotezele arată că sursa provenienței coronavirusului ar fi o scăpare din  laborator, dar autoritățile mondiale resping acest lucru. Faptul că oficialii spun că o scăpare din laborator este foarte rară și aproape imposibilă enervează Occidentul. Astfel, au fost publicate articole care dovedesc că se poate spune orice despre scăpările de viruși din laborator, dar nu că sunt rare. Virusurile SarS-CoV-2 au apărut de 6 ori, scăpate din laboratoarele Chinei. SarS a scăpat și din laboratoarele din Singapore și Taiwan. Scăpările apar în momentul în care se fac experimente pe viruși, spune un cercetător american.

Același lucru s-a întâmplat și cu vărsatul, care de la prima apariție, care nu a omorât oameni, s-a mai manifestat în 2007, adică la 6 ani distanță. Atunci a apărut o tulpină la 4 km de un laborator britanic care a infectat 300 de animale. Contrar a ceea ce spune OMS, în anul 2010 au scăpat din laboratoare 244 de virusuri care puteau deveni arme biologice.

Chinezii au creat virusul

În laboratorul din Wuhan aveau loc experimente pe animale. În 2015, folosind un virus contactat de la un liliac și de la un șoarece s-a creat un virus care putea infecta oamenii, pe un schelet genetic diferit. OMS ignoră faptul că tocmai cei care făceau experimente genetice în Wuhan sunt primii care susțin originea naturală a virusului. „Niște cercetători chinezi au introdus o proteină găsită în lilieci într-un virus SARS găsit la șoareci. Chinezii au creat atunci un virus care poate fi transmis la oameni.”

Sursa: Antena 3

Articolul ISTORIA PANDEMIILOR/ Viruși dezvoltați în laborator și vaccinuri cauzatoare de moarte de-a lungul anilor apare prima dată în Informația Liberă.

„Nu se pot lua decizii pentru toată populația”

Testele RT-PCR caută codul genetic al virusului în probe luate din nas sau din gât. Amplifică ARN-ul găsit în aceste probe în 30 și chiar 40 de cicluri ceea ce permite ca chiar și o singură nanoparticulă să fie detectată. Deducem că, ARN-ul poate rămâne în organism luni la rând după ce persoana a scăpat de infecție, adesea fără să fi avut vreun simptom sau să fii știut că a fost expusă coronavirusului.

90% dintre teste ignoră recomandările

Deciziile politice se bazează pe rezultatele testelor care identifică rămășițele de ARN și nu pe un diagnostic clinic care să arate că cei testaţi au vreo infecţie sau nu. Este o pierdere clară pentru sănătate, societate și economie dacă oamenii sunt obligați post infecție să stea în carantină 10 zile. Concluzia este că, metodologia folosită în prezent pentru testarea RT-PCT nu poate fi considerată un standard în evaluarea rezultatelor privind cazurile de infecții COVID.

Când se ia de fapt COVID-ul?

Majoritatea celor infectați cu SARS-COV-2 ar putea fi contagioși între 4 și 8 zile. Probele arată că virusul nu mai este contagios după a 9-a zi de la declanșarea infecției. Acest lucru indică faptul că din perioada în care un test RT-PCR arată că un individ este pozitiv între 50 și 75% din acea perioadă. Așadar, cel mai probabil individul a depășit infecția și nu mai poate fi contagios.

Testele dau rezultate eronate

Eliminarea din organism a rămășițelor de ARN, din virusul nimicit de anticorpi, poate dura câteva săptămâni și chiar câteva luni. ARN-ul virusului distrus de anticorpi este detectat de PCR și individul primește un diagnostic eronat că ar fi încă bolnav de infecție. Studiul publicat de „The Lancet” arată că și mai multe din această nebuloasă este amplificată de numărul de cicluri folosite pentru un rezultat PCR.

Ce se întâmplă în lume?

În Liverpool, testele PCR au identificat rezultate pozitive greșite la 70% din probele trecute prin 20 de cicluri de amplificare a fragmentelor de ARN și la 91% din probele trecute prin 18 cicluri PCR. În plus, nu există un standard uniform privind numărul de cicluri de amplificare a fragmentelor ARN.

Doar în Florida laboratoarele sunt obligate să specifice și numărul de cicluri de amplificare. Motivul este că riscul ca rezultatul pozitiv al unui test să fie fals crește direct proporțional cu numărul de cicluri folosite pentru a multiplica rămășițele de virus.

Factor care distorsionează

Un factor care distorsionează și mai mult acuratețea identificării unei infecții prin astfel de teste vine chiar și din identificarea codului genetic. Pentru a stabili că fragmentul analizat este de SARS-COV-2 cel puțin trei gene trebuie depistate în rămășițele ARN supuse ciclurilor de amplificare e vorba de gena E gena RdRp și gena N. Cu toate acestea, cele mai multe rezultate sunt declarate pozitive însă după identificarea unei singure gene.

Până și producătorii testelor PCR recomandă identificarea a cel puțin trei gene pentru declararea unui rezultat pozitiv însă în realitate 90% dintre testele PCR ignoră recomandările producătorilor ceea ce face ca un test să fie declarat pozitiv chiar dacă a fost găsită o singură genă.

Concluzia lui Drosden

Cristian Drosten, din Germania, care a calibrat primele teste PCR pentru OMS în pandemia COVID a concluzionat același lucru. Mai mult, a avertizat în 2014, în timpul pandemiei MERS, că teste PCR sunt atât de sensibile că pot detecta chiar și o singură moleculă genetică dintre un virus. Astfel, oamenii care au simptome slabe și chiar și cei care sunt sănătoși sunt incluși în statistici ca și cum ar fi bolnavi.

Concluzia studiului

Studiul din prestigioasa revistă medicală și științifică demonstrează că testele PCR nu pot fi un standard riguros.Acest studiu mai arată un lucru și anume, că societatea nu ar trebui să mai permită politicienilor sau experților să ia decizii sau să pună verdicte și diagnostice asupra unei întregi populații fără să răspundă la o întrebare simplă: pe ce se bazează?

Sursa: Antena 3

Sursa foto: The Lancet Magazine

Articolul Studiu: „The Lancet”. Testarea RT-PCR nu poate fi considerată un standard în evaluarea rezultatelor COVID-19. „Nu se pot lua decizii pentru toată populația” apare prima dată în Informația Liberă.