Actualitate, Politic

România va analiza solicitările Executivului de la Kiev privind furnizarea de arme către Ucraina – Ciucă: ” Analizăm solicitările pe care le va înainta Guvernul de la Kiev”

România va analiza solicitările Executivului de la Kiev privind furnizarea de arme către Ucraina, a afirmat, miercuri, premierul Nicolae Ciucă.

„Am avut o decizie prin care am asigurat transferul de echipament de protecţie şi muniţie. În continuare analizăm solicitările pe care Guvernul ucrainean le va înainta şi, în funcţie de aceasta, vom lua o decizie”, a precizat prim-ministrul, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria, relatează Agerpres.

Premierul Nicolae Ciucă, preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, şi ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, s-au întâlnit marţi, la Kiev, cu preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski.

„Cea mai importantă perioadă a timpului pe care am petrecut-o la masa discuţiilor a fost cea legată de demersurile economice şi umanitare pe care România poate să le acorde. În momentul de faţă, economia Ucrainei este foarte afectată. Exportul de produse cerealiere, de produse agroalimentare reprezentau o contribuţie importantă la PIB-ul Ucrainei”, a arătat Ciucă.

Potrivit premierului, „preocuparea principală este şi cea economică, dincolo de efortul pe care poporul ucrainean îl face, să poată să facă faţă invaziei armatei ruse”.

Şeful Guvernului de la Bucureşti a afirmat că România este disponibilă să se implice în procesul de reconstrucţie a Ucrainei şi deschisă la găzduirea unor companii care nu îşi mai pot desfăşura activitatea pe teritoriul Ucrainei.

„Preşedintele Zelenski a subliniat că minoritatea română din Ucraina va beneficia de aceleaşi drepturi, ‘în oglindă’, precum beneficiază minoritatea ucraineană în România”, a mai spus Nicolae Ciucă.

 

Sursa: stiripesurse.ro

 

Abonează-te
Notificare la
guest

0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cel mai votat
Feedback instant
Vezi toate comentariile