Actualitate, GREAT RE!SET

7 medici de la Spitalul Judeţean Galaţi acuzaţi de ucidere din culpă

Şapte medici de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Galaţi sunt cercetaţi de procurori pentru ucidere din culpă deoarece nu ar fi acordat îngrijiri de specialitate unui pacient a cărui stare de sănătate era gravă sau ar fi întârziat realizarea testelor COVID ale acestuia, iar victima a murit după câteva ore. Bărbatul a mers la spital, în toamna anului trecut, cu simptome de pneumonie, dar ar fi fost lăsat să aştepte afară, în frig, fără tratament, rezultatul testelor pentru COVID.

 

 

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galati efectuează cercetări faţă de mai mulţi medici din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă „Sf. Apostol Andrei” Galaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă, prevăzută de art. 192 alin. (2) din Codul penal ş.a.

În fapt, s-a reţinut că victima, Chirilă Florin-Nicu, s-a prezentat sâmbătă, 30.10.2021, între orele 14.00 – 15.00, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Galaţi, cu o stare de rău, fiind trimisă acasă de personalul medical din UPU fără a fi examinată, cu recomandarea de a aştepta ambulanţa pentru testarea Covid, deşi aceasta era vaccinată cu schemă completă şi efectuase şi un test rapid al cărui rezultat era negativ.

Duminică, 31.10.2021, aceasta a fost adusă de ambulanţă la ora 09.01, cu simptome de pneumonie, respectiv febră, frison, temperatură, dispnee; s-a deplasat la containerele UPU – Covid din curtea Spitalului Judeţean de Urgenţă Galaţi, a fost înregistrată ca suspect Covid şi i s-a efectuat o radiografie toracică şi analize de laborator, rezultatele fiind obţinute până la 11.37. Rezultatul testului PCR obţinut la ora 14.10 a fost echivoc, motiv pentru care a repetat analiza PCR.

Pe toată durata zilei, victima, Chirilă Florin-Nicu, a aşteptat rezultatul PCR, afară, în frig, fără a i se administra vreun tratament adecvat, până aproape de ora 20.00, când, datorită stării de oboseală şi temperaturii scăzute din exterior, în lipsa rezultatului PCR, a plecat la cerere, după ce i s-a solicitat să semneze că îşi asumă riscul de deces.

Nici la acel moment nu i s-a pus diagnostic şi nu i s-a prescris un tratament adecvat la domiciliu.

La ora 20.59 s-a obţinut rezultatul PCR negativ.

Luni, 01.11.2021, ora 08.42, Chirilă Florin-Nicu a fost adus de ambulanţă în stare gravă, fiind retrimis de acelaşi medic şef de tură UPU la containere Covid şi supus unui al treilea test PCR inutil, deşi medicul şef de tură Şandru Lidia cunoştea faptul că acesta fusese investigat şi avea rezultat PCR negativ din seara precedentă.

Al treilea rezultat negativ s-a obţinut în jurul orei 14.10, ulterior pacientul fiind adus în UPU.

În toată această perioadă, pacientul nu a primit niciun tratament.

După ora 14.30, deşi analizele medicale din ziua precedentă sugerau starea de şoc septic/septicemie, acesta a aşteptat în UPU mai multe ore, fără tratament.

La ora 15.00 a fost examinat de medicul internist de gardă care a decis un transfer intraspitalicesc la Spitalul TBC, unde a fost transferat la ora 16.30, consultat şi returnat la ora 17.30 în U.P.U. – S.J.U. Galaţi.

Între orele 17.30 – 19.00 starea sa de sănătate s-a deteriorat total.

La ora 19.30 a fost internată efectiv prin Secţia Medicală 2 la A.T.I., iar în timpul nopţii, la ora 04.30 a survenit decesul victimei.

Prin ordonanţa din 31.10.2022, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpaţii:

1. Cucu Bogdan-Dumitru, pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, constând în faptul că:
Duminică, 31.10.2021, în timpul serviciului desfăşurat la containere U.P.U. Covid, din cadrul S.J.U. Galaţi, în calitate de medic rezident, între orele 09.01 – 20.00, acesta nu a diagnosticat pacientul Chirilă Florin-Nicu şi nu a prezentat spre confirmare diagnosticul medicului specialist supraveghetor Şandru Lidia, nu a stabilit un tratament cu antibiotic şi nu a supus spre confirmare tratamentul medicului supraveghetor, pe cale de consecinţă nu a administrat de urgenţă tratament cu antibiotic pacientului aflat în stare gravă.

În această stare pacientul a aşteptat afară în frig până la ora 20.00, nefiind internat de facto şi neprimind niciun tratament adecvat, a solicitat externarea, care i s-a acordat semnând un document în care era stipulat clar că există riscul de a deceda.

Luni, 01.11.2021, ora 09.00, primind acelaşi pacient, din dispoziţia medicului şef de tură Lidia Şandru, doctorul rezident Cucu Bogdan-Dumitru a dispus în mod inutil un nou test RT- PCR, deşi rezultatul RT-PCR din ziua anterioară era negativ şi valabil pentru 48 de ore, timp în care nu i-a prescris niciun tratament, deşi trebuia să-i administreze de urgenţă antibiotic, fapt ce a condus la întârzierea internării şi a administrării tratamentului adecvat, contribuind în mod direct, din culpă, la reducerea şanselor de supravieţuire a victimei.

2. Şandru Lidia, pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu şi ucidere din culpă, fapte aflate în concurs real, constând în:
Duminică, 31.10.2021, în calitate de medic specialist şef de tură în cadrul S.J.U. Galaţi – U.P.U., răspunzând direct de activitatea medicului rezident Cucu Bogdan-Dumitru, aceasta nu l-a supravegheat conform atribuţiilor de serviciu, lăsând astfel posibilitatea ca pacientul Chirilă Florin-Nicu, în stare gravă, să fie lipsit de tratament de urgenţă cu antibiotic.

În ziua de luni, 01.11.2021, în calitate de medic specialist şi şef de tură, în cadrul S.J.U. Galaţi – U.P.U., din culpă, aceasta nu a prescris tratament de urgenţă cu antibiotic şi nu a luat măsuri pentru internarea de urgenţă la compartimentul de specialitate a pacientului Chirilă Florin-Nicu, adus cu ambulanţa la ora 08.42, deşi starea acestuia reclama internarea imediată.

Mai mult, având rezultatul testului PCR din ziua precedentă, şi rezultatele analizelor care relevau o stare deosebit de gravă a pacientului Chirilă Florin-Nicu, a dispus în mod absurd trimiterea pentru a doua zi consecutiv a acestuia la containere U.P.U. – Covid, pentru efectuarea unui nou test PCR.

Nici măcar explicaţiile repetate ale asistentei de ambulanţă care a însoţit bolnavul, că acesta are rezultat PCR negativ din seara precedentă valabil 48 de ore, că în ziua precedentă a aşteptat 12 ore afară, în frig, şi starea sa de sănătate era afectată grav (saturaţie oxigen 74% etc.), nu au determinat-o să intervină pentru salvarea vieţii victimei.

3. Morcov Amalia-Florenţa, pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă şi abuz în serviciu, constând în faptul că:
Luni, 01.11.2021, în calitate de medic şef de tură în cadrul S.J.U. Galaţi – U.P.U., răspunzând de toate cazurile din U.P.U., între orele 14.30 – 16.30, nu l-a consultat, diagnosticat şi nu i-a prescris şi administrat tratament urgent cu antibiotice pacientului Chirilă Florin-Nicu, aflat în stare critică. La ora 16.00, a contrasemnat transferul intraspitalicesc dispus de medicul internist, fără a întâlni pacientul şi fără a-l consulta ori a-i prescrie şi administra tratamentul adecvat cu antibiotice. După ora 17.30, la întoarcerea bolnavului de la Spitalul T.B.C. Galaţi, aceasta nu a întreprins niciun demers în ce priveşte victima.

Pacientul a fost internat abia la ora 19.30 la A.T.I. independent de orice efort din partea medicului şef de tură.

Practic în tot acest interval de timp nu a avut contact vizual cu victima.

Prin toate aceste inacţiuni, aceasta a contribuit în mod direct, din culpă, la decesul victimei Chirilă Florin-Nicu survenit în acea noapte.

Pe toată perioada serviciului nu a supravegheat activitatea medicului rezident Ciureanu Olguţa, de care răspundea.

4. Ciureanu Olguţa, pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, constând în faptul că:
Luni, 01.11.2022, în calitate de medic rezident, în cadrul S.J.U. Galaţi – U.P.U., între orele 14.30 – 16.30 şi 17.30 – 19.30, nu a consultat, nu a diagnosticat şi nu a prescris şi administrat urgent tratament adecvat cu antibiotice, sub supravegherea medicului specialist şef de tură Morcov Amalia-Florenţa, pacientului Chirilă Florin-Nicu, aflat în stare critică, contribuind în mod direct, din culpă, la decesul victimei, în acea noapte.

5. Morar Cristina, pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu, ucidere din culpă şi acces ilegal la un sistem informatic în scopul obţinerii de date informatice, constând în faptul că:
Sâmbătă, 30.10.2021, inculpata Morar Cristina, medic în cadrul laboratorului de analize – S.J.U. Galaţi, în baza înţelegerii prealabile cu inculpata Anton Ana, nu s-a prezentat la program pe toată durata turei 2 Covid, între orele 15.00 – 22.00. Prin aceasta a prejudiciat S.J.U. Galaţi cu suma de 775 lei.

Medic de gardă a fost în acea zi inculpata Anton Ana, care şi-a efectuat serviciul de gardă pentru 24 de ore începând cu ora 08.00.

Duminică, 31.10.2021, fiind de gardă pentru 24 de ore, începând cu ora 08.00 şi în lipsa inculpatei Anton Ana, care nu s-a prezentat la program în tura 2 Covid, orele 15.00 – 22.00, inculpata Morar Cristina a preluat şi atribuţiile acesteia pe testarea Covid. Astfel, a introdus spre prelucrare 12 probe pe aparatul Elite Ingenius (cu o durată de prelucrare de 3 ore) şi 12 probe pe aparatul Genexpert (cu o durată de prelucrare de maxim 1 oră).

În acest context, primind la ora 15.39 a doua probă RT-PCR, recoltată victimei Chirilă Florin-Nicu, ce reprezenta o urgenţă medicală majoră, aceasta a nesocotit menţiunea de urgenţă înscrisă atât pe formularul anexă de însoţire a probei cât şi pe cererea introdusă în acelaşi timp în aplicaţia Hipocrate precum şi diagnosticul de suspect Covid din cerere precum şi din fişa pacientului din aplicaţia Hipocrate şi deşi ar fi trebuit să o prelucreze urgent în aparatul Genexpert cu prelucrare rapidă de maxim 1 oră, aceasta a introdus-o cu întârziere, pentru prelucrare în aparatul Elite Ingenius, obţinând rezultatul negativ după 5 ore, respectiv la ora 20.59. Urmarea imediată a acţiunii sale culpabile a constat în întârzierea cu 24 de ore a internării victimei precum şi decesul ulterior al acesteia.

Pentru a ascunde absenţa de la program a colegei sale, aceasta a accesat calculatorul folosind fără drept userul şi parola inculpatei Anton Ana, dar a validat rezultatul cu numele şi parafa sa.

În acelaşi mod a procedat validând celelalte rezultate RT-PCR, obţinute.

Rezultatele pentru 4 probe prelucrate pe aparatul Genexpert, le-a validat în mod fictiv pe numele lui Anton Ana, în intervalul orar 18.31 – 18.33, dar a aplicat pe acestea parafa sa. A procedat astfel pentru a induce ideea prezenţei colegei sale la serviciu.

6. Anton Ana, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu şi acces ilegal la un sistem informatic în scopul obţinerii de date informatice, constând în faptul că:
Duminică, 31.10.2021, inculpata Anton Ana, medic în cadrul laboratorului de analize – S.J.U. Galaţi a lipsit de la program pe toată durata turei 2 Covid, între orele 15.00 – 22.00, cauzând un prejudiciu de 775 lei Spitalului Judeţean de Urgenţă Galaţi.

Inculpata Anton Ana a încetat raporturile de serviciu cu Spitalul Judeţean Galaţi, prin pensionare la 15.12.2021.

În cursul zilei de 30.03.2022, aceasta s-a deplasat la Spitalul Judeţean Galaţi – Laboratorul de analize medicale şi în lipsa din birou a medicului Onofrei Maria, a accesat calculatorul de serviciu al acesteia, folosind, fără drept, userul şi parola numitei Onofrei Maria, pentru a vizualiza mai multe documente medicale, respectiv buletine de analize – teste Covid prelucrate pe Genexpert din ziua de 31.10.2021 din tura 2 Covid cu scopul de a-şi pregăti apărări în dosarul penal.

7. Ţocu George, pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, constând în faptul că:
Duminică, 31.10.2021, inculpatul Ţocu George, efectuând serviciul în tura I Covid, ca medic al laboratorului de analize – S.J.U. Galaţi, nu a introdus cu prioritate spre prelucrare proba biologică recoltată pacientului Chirilă Florin-Nicu la aparatul PCR-Genexpert, cu o durată de prelucrare de maxim o oră, deşi acesta reprezenta o urgenţă majoră, fiind suspect Covid şi în stare critică, validând primul rezultat PCR abia după 5 ore, respectiv la ora 14.39.

Luni, 01.11.2021, acelaşi medic efectuând serviciul în tura I Covid, primind spre prelucrare a treia probă a aceluiaşi pacient, nu a introdus-o spre prelucrare de urgenţă, la aparatul Genexpert, validând rezultatul negativ abia după 5 ore, respectiv la ora 14.10.

În această modalitate a contribuit în mod direct, din culpă, la întârzierea internării şi decesul victimei.

Faţă de inculpaţi, prin ordonanţa din 01.11.2022, s-a dispus măsura preventivă a controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, instituindu-se o serie de obligaţii conform art. 215 alin. (2) din Codul de procedură penală.

Facem precizarea că această etapă procesuală şi măsurile dispuse nu sunt de natură să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

 

Sursa:monitorulgalati.ro 

Abonează-te
Notificare la
guest

0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cel mai votat
Feedback instant
Vezi toate comentariile