Actualitate, Externe

„Regele Bibi” și-a pierdut și „palatul”: Netanyahu s-a mutat din reședința oficială unde a locuit 12 ani

Benjamin Netanyahu devine deja istorie. La o lună după ce a pierdut funcția de premier al Israelului, el şi familia sa s-au mutat din reşedinţa oficială de la Ierusalim, unde au locuit timp de 12 ani.

Un purtător de cuvânt al familiei Netanyahu a confirmat mutarea duminică dimineață, declarând că familia Netanyahu a părăsit reşedinţa oficială din Balfour la scurt timp după miezul nopţii – puțin după termenul convenit, potrivit Times of Israel.

Netanyahu convenise cu succesorul său, Naftali Bennett, să părăsească reşedinţa oficială până sâmbătă. Cotidianul Haaretz a scris că Bennett a dorit să le acorde lui Netanyahu şi familiei acestuia o „perioadă de adaptare”.

Nu există nicio lege care să dicteze cât de repede trebuie să părăsească reședința un fost prim-ministru. Unele voci din cadrul noii coaliții au solicitat ca legislația să stabilească un termen de plecare obligatoriu pentru viitor.

Netanyahu s-a mutat în reședința sa privată

Mai multe camioane încărcate cu lucrurile fostului premier au fost văzute plecând de la reședința din Ierusalim. Acestea se vor fi îndreptat spre reşedinţa privată a lui Netanyahu, în vârstă de 71 de ani, prim-ministrul israelian cu cel mai lung mandat, din oraşul de coastă Keysaria.

Conform presei, noul premier Naftali Bennett intenţionează să petreacă patru nopţi din săptămână la reşedinţa oficială, însă soţia sa şi copiii lor vor rămâne în casa familială din Raanana, de lângă Tel Aviv.

Sursa: national.ro 

Abonează-te
Notificare la
guest

0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cel mai votat
Feedback instant
Vezi toate comentariile