Moarte șocantă a unei tinere de 19, din comuna Baia de Fier, Gorj. Fata a fost ucisă în cursul nopții trecute, chiar de iubitul său. Polițiștii au fost oripilați de modul în care victima a fost găsită, cel mai probabil, criminalul dorind să ascundă fapta odioasă. În aceste momente, băiatul se află la Parchet pentru a fi audiat.
Crima care a îngrozit România s-a produs azi-noapte, aproape de mașina băiatului și de casa în care locuia tânăra. Potrivit primelor informații, victima și-a anunțat iubitul că dorește să termine relația, moment în care acesta a fost cuprins de furie și a înjunghiat-o.
După tragedie, agresorul, în vârstă de 20 de ani, a decis să-și urce iubita în mașină, deși se afla în stare de inconștiență, și să plece cu ea la drum.
La intrarea în Târgu Jiu, băiatul a fost oprit de Poliție după ce, agenții au observat că tânăra se află î stare gravă. La fața locului a fost chemată o Ambulanță, însă medicii nu au putut decât să constate decesul.
În urma scenelor terifiante, bărbatul a fost transportat la Parchet pentru audieri, în timp ce trupul neînsuflețit al tinerei a fost transportat la Institutul de Medicină Legală. Până în acest moment, autoritățile nu au reușit să afle de ce tânărul ar fi dorit să o ia pe fată în mașină și nici motivul clar al crimei.
Sursa: Impact.ro