Președintele francez a reaprins furia vestelor galbene prin anunțul său despre vaccinarea obligatorie, extinderea pașaportului „sanitar” și reforma pensiilor. „Macron este un psihopat”, îl caracterizează un psihiatru italian.
Alocuțiunea de luni seară a președintelui Republicii Franceze a reaprins furia unor figuri emblematice ale mișcării vesrtelor galbene, care i-au îndemnat pe francezi la mobilizare, informează portalul ActiveNews pe baza Yahoo News.
A relansat Emmanuel Macron mișcarea vestelor galbene? El a reaprins, în orice caz, furia unor membri ai mișcării născute în noiembrie 2018 și devenite mult mai discrete sau chiar invizibile în 2021. Cel puțin în prima jumătate a anului!
În urma anunțului prezidențial privind extinderea pașaportului „sanitar” la numeroase activități și a obligativității vaccinării pentru o serie de profesii – cu promisiunea generalizării viitoare a acestei măsuri -, mai multe figuri ale mișcării vestelor galbene și-au arătat nemulțumirea.
„Nebunul de la palatul Elysée tocmai a declarat moartea democrației”
Cum le este obiceiul, liderii mișcării și-au împărtășit mânia pe rețelele de socializare și, în special, pe Facebook Live. Primul care și-a ridicat glasul este Maxime Nicolle. El a postat mai multe mesaje pe Facebook înainte de a-și începe intervenția în direct.
Liber la viol, din vârful seringii
În emisiunea sa live cu titlu explicit, „Obligația vaccinală, distrugerea beneficiilor sociale (acquis-urilor sociale), revoltă socială!”, protestatarul denunță o „ucidere a voinței individuale” și face o paralelă între vaccinarea obligatorie și viol. „Pentru mine, asta înseamnă că îmi este violat corpul”, explică acesta. El continuă lansând un apel la revoltă. „Când se va declanșa, aceasta va fi rapidă și eficientă. Voi (guvernul) o veți cataloga fără îndoială drept terorism, însă oamenii vor face totul pentru a-și recâștiga libertatea”.
Boicotarea afacerilor care primesc clienți doar pe bază de pașaport
„Punerea în aplicare a unor inițiative în afara rețelelor” de socializare, a fost o idee vehiculată de liderul de opinie, care a făcut totodată apel la boicotarea tuturor unităților deschise publicului care au de gând să pună în aplicare condiționarea accesului prin pașaportul „sanitar”. „Pentru toți patronii care vor juca acest joc, voi îndemna un număr cât mai mare de persoane să nu mai cheltuiască nici un ban în magazinele, barurile, cinematografele voastre. Nu voi mai pune piciorul în ele niciodată”, se angajează Maxime Nicolle.
organizarea rezistenței fără a folosi mijloacele digitale de comunicare
El concluzionează îndemnându-i pe protestatari să-și sune prietenii și să se întâlnească față către față petru a pune la cale inițiative de protest, departe de rețelele sociale și mai ales de Facebook, care supraveghează toate aceste mișcări și permit și guvernului să o facă.
Afirmații care au fost comentate masiv (strângând aproximativ 7500 de comentarii) și redistribuite de peste 10.000 de ori pe grupurile de protestatari de pe Facebook.
Nu doar vestele galbene îl toacă pe „psihopatul” de Macron, ci și medicii
Un psihiatru italian, după ce a analizat comportamentul și ieșirile lui Macron, avertizează că liderul de la Elysée este un psihopat, relevă site-ul Profession-gendarme.com.
Profesorul Adriano Segatori, psihiatru și psihoterapeut, i-a studiat profilul lui Emmanuel Macron, bazându-se în special pe biografia sa și pe imaginile din campanie. Studiul l-a determinat să concluzioneze, într-un mod foarte argumentat: „Macron este un psihopat care lucrează doar pentru el însuși”.
Sursa :Vlad Pârău/ ActiveNews
https://youtu.be/YOhKBWTaOlY