Folosind o frânghie făcută din cearșafuri, un australian în vârstă de 39 de ani a coborât prin fereastra camerei sale de hotel de la etajul patru pentru a scăpa de o carantină impusă, relatează CNN.
Sosind în Australia de Vest din Brisbane, în Queensland, luni după-amiază, 19 iulie, pasagerul nu a îndeplinit cerințele pentru a intra pe teritoriul acestui stat, care are în prezent reguli stricte la frontieră, potrivit unui comunicat de presă al poliției locale.
Apoi bărbatul a primit ordin să părăsească regiunea în termen de 48 de ore și a fost plasat într-un hotel de carantină peste noapte.
Și n-avea nici Covid-19
Refuzând să se întoarcă în Queensland, bărbatul a fugit din hotel după miezul nopții, dar a fost imediat arestat și acuzat că nu a respectat ordinele și a furnizat informații false. Poliția a mai spus că bărbatul a dat rezultate negative la Covid-19, scrie Slate.
Această evadare ca la Hollywood are loc într-un moment în care Australia se luptă să oprească epidemia locală a variantei Delta, detectată pe insulă la 16 iunie.
Mii de dolari cheltuiți pentru carantină
Acum, sute de cazuri sunt raportate în fiecare săptămână în New South Wales și o într-o mână de state vecine cu Victoria și Australia de Sud.
În ceea ce privește granițele Australiei, acestea au fost închise de anul trecut pentru aproape toți străinii.
Persoanele autorizate să se întoarcă pe teritoriu trebuie să plătească în continuare mii de dolari pentru a efectua o carantină de două săptămâni într-un hotel prevăzut în acest scop.
Sursa: Tudor Borcea/national.ro