Doar persoanele care au fost vaccinate împotriva coronavirusului pot asista la slujba Papei Francisc în timpul vizitei sale planificate în Slovacia în luna septembrie a acestui an, potrivit ministrului sănătății din această țară, informează LifeSite.
Ministrul slovac al sănătății, Vladimír Lengvarský, a anunțat în timpul unei conferințe de presă, la 20 iulie, că a fost luată o decizie, în cooperare cu conferința episcopală slovacă, de a cere „vaccinarea completă” ca principala
„condiție pentru participarea la Sfintele Liturghii și la alte evenimente”.
Atât președintele conferinței episcopale, arhiepiscopul Stanislav Zvolenský, cât și Lengvarský au încadrat decizia ca fiind o modalitate de a ajuta „cât mai multe persoane” să participe la evenimentele papale.
Restricțiile impuse în Slovacia cu privire la COVID-19 limitează participarea la evenimente la 1.000 de persoane, iar „permiterea participării doar a celor vaccinați va permite, se pare, ridicarea acestui plafon pentru întâlnirile din timpul vizitei Papei Francisc”, potrivit Catholic News Agency.
„Am fost informați că, din punct de vedere al securității și al posibilităților tehnice, aceasta este singura modalitate realistă de a nu limita radical numărul de participanți” la evenimentele papale, a declarat Zvolenský, potrivit site-ului conferinței episcopale slovace.
Doar 34,7 la sută din populația Slovaciei este complet vaccinată cu un vaccin experimental împotriva coronavirusului, potrivit Centrului pentru coronavirus de la Universitatea John Hopkins. Cel puțin încă 6 la sută din populație a primit o primă doză a vaccinului COVID-19.
Anunțul privind cerința de vaccinare pentru participarea la o slujbă papală nu numai că este fără precedent, dar contravine și Codului de Drept Canonic al Bisericii Catolice.
Refuzul de a participa la Sfântul Sacrificiu al Liturghiei este o încălcare a Canonului 843 din Codul de Drept Canonic, care afirmă că „Sfinții slujitori nu pot refuza taina sacramentului celor care caută momentul potrivit, sunt bine dispuși și nu le este interzis prin lege să le primească”.
Deși în prezent vaccinarea nu este necesară pentru a participa la audiențele papale sau la slujbele papale în Statul Cetății Vaticanului, statul a declanșat reacții de protest în februarie, când a amenințat că va concedia angajații Vaticanului care nu vor primi injecția experimentală COVID-19. În scurt timp a dat înapoi, oferind „soluții alternative” de lucru pentru cei care au refuzat injecția.
Papa Francisc însuși a comparat administrarea unor astfel de vaccinuri COVID-19 cu o datorie morală, declarând:
„Cred că, din punct de vedere etic, toată lumea ar trebui să facă vaccinul”.
Vaccinurile coronavirus disponibile în prezent au folosit material provenit de la bebeluși avortați în diferite stadii de dezvoltare, așa cum fac multe vaccinuri și medicamente, ceea ce i-a determinat pe mulți pro-viață să se opună în mod conștiincios administrării lor.
Cătălin Vușcan/ActiveNews