Nu există date suficiente pentru a recomanda utilizarea celei de-a treia doze a vaccinurilor anti-COVID-19, a anunţat Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) vineri, după ce două ţări importante din Uniunea Europeană – Germania și Franța – au transmis că vor administra doza 3 persoanelor vulnerabile, începând din luna septembrie, scrie Reuters.
EMA a anunţat la jumătatea lunii iulie că are nevoie de mai multe date medicale înainte de a formula o recomandare în privinţa utilizării celei de-a treia doze, însă Germania şi Franţa, cele mai influente două ţări din UE, au decis deja să îşi continue planurile legate de administrarea dozelor de supra-rapel fără să mai aştepte decizia forului european.
Germania şi Franţa au ignorat astfel apelul lansat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), care a cerut miercuri un moratoriu în privinţa celei de-a treia doze până când mai mulţi oameni se vor vaccina împotriva COVID-19 la nivel global.
„Este prea devreme să confirmăm dacă şi când o doză de supra-rapel va fi necesară”
„Deocamdată este prea devreme să confirmăm dacă şi când o doză de supra-rapel a vaccinurilor anti-COVID-19 va fi necesară, pentru că nu avem date suficiente din campaniile de vaccinare şi din studiile aflate în desfăşurare pentru a înţelege cât timp va dura protecţia oferită de vaccinuri”, au anunţat vineri reprezentanţii EMA, conform Agerpres.