Actualitate

A fost închis şi ultimul centru de vaccinare anti-COVID din municipiul Braşov

Ultimul din cele patru centre de imunizare anti-COVID deschise de Primăria municipiului Brașov, împreună cu Direcția de Sănătate Publică (DSP), s-a închis, au anunțat luni, 16 august, reprezentanții Primăriei, potrivit publicației locale Bună Ziua Brașov.

Este vorba despre centrul de la Căminul pentru Persoane Vârstnice din Noua, precum și punctul de vaccinare din Piața Sfatului, care funcționa doar în weekend și era subordonat centrului din Noua. Activitatea de la acest centru a început pe 18 ianuarie, iar din data de 1 iulie a rămas singurul deschis dintre cele organizate de Primărie. 38.869 de persoane au fost vaccinate în această perioadă aici, precum și la punctul deschis în Piața Sfatului. În cele patru centre de vaccinare coordonate de Primărie au lucrat 310 persoane (asistenți medicali, medici, registratori). „Centrele de vaccinare deschise de municipalitate au venit în întâmpinarea nevoii de vaccinare înainte ca în cabinetele de medicină de familie să se poată face vaccinarea. A fost această tranziție către cabinetele medicilor de familie și către unitățile sanitare. (…) Necesitatea de a avea centrele operate de către Primărie nu mai este la fel cum era în primăvară”, a declarat viceprimarul municipiului Brașov, Flavia Boghiu, pentru Digi 24, adăugând că odată cu începutul verii s-a resimțit o scădere a numărului de persoane care s-au vaccinat.

 

Sursa: Bună Ziua Brașov

Abonează-te
Notificare la
guest

0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cel mai votat
Feedback instant
Vezi toate comentariile