Ilie Bolojan respinge categoric varianta de a prelua funcţia de premier al României, în contextul actualului scandal din Coaliție. Președintele Consiliului Județean Bihor spune că nu se pune problema ca el să ocupe fotoliul de la Palatul Victoria. Declarația vine după ce liderul USR PLUS, Dan Barna, a declarat la Digi24 că Ilie Bolojan ar putea să îi ia locul lui Florin Cîţu și că soluţia ar fi una de succes pentru continuarea Coaliţiei de guvernare în aceleaşi condiţii.
Reporter: Dinspre USR, dar și dintre liberali a venit sugestia de prim-ministru Ilie Bolojan..
Ilie Bolojan: „Nu se pune această problemă”.
Întrebat despre soluția propusă de USR PLUS şi premierul a respins ideea.
Florin Cîțu: „În acest moment avem votul BPN pentru susținerea premierului în funcție”.
Declaraţiile celor doi vin după ce copreședintele USR PLUS Dan Barna a spus la Digi24 că în PNL sunt foarte multe soluții viabile pentru funcția de prim-ministru, iar Ilie Bolojan ar fi una acceptată de ei.
Dan Barna, copreședintele USR PLUS: „În PNL sunt foarte multe soluții foarte viabile pentru premier. Un om ca Ilie Bolojan va avea toată susținerea USR PLUS și sunt convins că vom putea avea acel guvern stabil din punct de vedere al deciziilor mature”.
Sursa: Digi24