Actualitate

În urma vaccinării anticovid sute de tineri din Canada, cu vârste între 12 și 17 ani, au fost internați la spital cu miocardită și pericardită

Un raport publicat săptămâna trecută de Public Health Ontario (PHO) a arătat că incidența inflamației cardiace în urma vaccinării cu ARNm a fost semnificativ mai mare la tineri, relatează The Defender.

Până la 7 august, în Ontario au existat 106 incidente de miocardită și pericardită la persoane cu vârsta sub 25 de ani – puțin peste jumătate din totalul tuturor incidentelor de acest tip, potrivit Toronto Sun.

Au existat 31 de cazuri la grupa de vârstă cuprinsă între 12 și 17 ani și 75 de cazuri la persoanele cu vârste cuprinse între 18 și 24 de ani. Optzeci la sută din toate cazurile au fost la bărbați.
„Rata de raportare a miocarditei/pericarditei a fost mai mare după a doua doză de vaccin ARNm decât după prima, în special în cazul celor care au primit vaccinul Moderna ca a doua doză din serie (indiferent de produsul pentru prima doză)”, se arată în raport.
La începutul lunii iunie, PHO a emis o directivă de supraveghere sporită, solicitând unităților de sănătate publică să acorde prioritate urmăririi oricăror rapoarte de miocardită sau pericardită în urma oricărui vaccin mRNA și să notifice PHO cu privire la raport.
De la începerea programului de imunizare COVID în Ontario, la 13 decembrie, au fost raportate în total 314 cazuri de miocardită sau pericardită în urma vaccinurilor.
Până la data de 7 august, au existat un total de 202 vizite la camera de urgență la toate grupele de vârstă pentru inflamații cardiace în urma vaccinării, 146 dintre acestea ducând la spitalizare. Trei cazuri au dus la internarea la terapie intensivă.
Potrivit celor mai recente date ale Vaccine Adverse Events Reporting System (VAERS) – principalul sistem finanțat de guvern pentru raportarea reacțiilor adverse la vaccinuri în SUA – au fost raportate 482 de cazuri de miocardită și pericardită la copii cu vârste cuprinse între 12 și 17 ani, 474 de cazuri fiind atribuite vaccinului Pfizer.
Au existat 4.100 de raportări totale de miocardită și pericardită la toate grupele de vârstă, cu 3.194 de cazuri atribuite la Pfizer și 1.090 de cazuri atribuite la Moderna. Invocând riscul de inflamare a inimii, grupul consultativ din Marea Britanie nu va recomanda vaccinurile pentru copiii sănătoși cu vârste cuprinse între 12 și 15 ani
Consilierii britanici în materie de vaccinuri au declarat săptămâna trecută că nu vor recomanda vaccinarea împotriva COVID a copiilor sănătoși cu vârste cuprinse între 12 și 15 ani, preferând o abordare precaută din cauza riscului ca adolescenții vaccinați să dezvolte inflamații cardiace.
Sursa: Cătălin Vușcan/ActiveNews
Abonează-te
Notificare la
guest

0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cel mai votat
Feedback instant
Vezi toate comentariile