Actualitate

„Persoanele vaccinate sunt periculoase, ar trebui să fie puse în carantină” – a declarat profesorul Christian Perronne fost vicepreședinte al Grupului consultativ european al OMS (+video)

Profesorul Christian Perronne, un expert francez de top în domeniul vaccinurilor, în prezent șeful Departamentului Medical al Spitalului Raymond Poincaré din Garches – spital didactic pentru Universitatea  Versailles–St. Quentin, în apropiere de Paris, a acordat recent un interviu de excepție (VIDEO în bază) pe tema vaccinurilor Covid-19 publicației UK Column.

Profesorul Perronne a fost șeful Departamentului de Boli Infecțioase și Tropicale al Universității din 1994 încoace, dar a fost concediat din această funcție în urmă cu câteva luni, după ce s-a poziționat critic în raport cu așa-zisele vaccinuri Covid. Este membru al Institutului Pasteur, un centru francez de cercetare biomedicală de renume mondial, unde a absolvit studii de bacteriologie și virologie și unde a fost director adjunct al Centrului Național de Referință pentru Tuberculoză și Micobacterii până în 1998. A prezidat numeroase comitete de sănătate la nivel înalt, printre care Comitetul francez de specialitate pentru boli transmisibile și Înaltul Consiliu pentru Sănătate Publică (acronimul francez: HCSP), care consiliază guvernul cu privire la politica de sănătate publică și politica de vaccinare. Nu este anti-vaccin, ci a elaborat politica de vaccinare a Franței timp de mulți ani și a prezidat Grupul național de consultare privind vaccinarea, cunoscut și sub numele de Comitetul tehnic pentru vaccinare (CTV). Profesorul Perronne a fost, de asemenea, vicepreședinte al Grupului consultativ european al Organizației Mondiale a Sănătății.
În ciuda cunoștințelor și a experienței sale vaste în domeniul bolilor transmisibile, al vaccinurilor și al politicii de vaccinare la nivel național și guvernamental în Franța, acesta a fost rapid cenzurat pentru că a vorbit despre vaccinurile Covid-19, despre pretinsa lor eficacitate și despre riscurile identificabile ale acestora. Pe scurt, a fost marginalizat din punct de vedere profesional, reputația sa a fost atacată și opiniile sale profesionale au fost cenzurate.
Reproducem mai jos o selecție de idei exprimate de prof. Perronne în cadrul interviului:
„Nu sunt anti-vaccin, pentru că eu am conceput politica de vaccinare a Franței timp de foarte mulți ani. Dar problema este că produsele pe care ei le numesc ‘vaccinuri’ pentru Covid-19 nu sunt cu adevărat vaccinuri. Aceasta este problema mea.”
***
„Nu s-a întâmplat niciodată ca un stat sau niște politicieni să recomande vaccinarea sistematică a miliarde de oameni de pe planetă pentru o boală a cărei rată de mortalitate este acum de 0,05%. Este o rată a mortalității foarte mică!”
***
„Știm că peste 90% din cazuri sunt la persoane foarte vârstnice. Și le putem trata: avem tratamente. Există sute de publicații care arată că tratamentele timpurii funcționează: există hidroxiclorochina, azitromicina, ivermectina, zincul, vitamina D și așa mai departe – funcționează! Există publicații! Așadar, toate aceste produse, așa-numitele ‘vaccinuri’, sunt inutile, pentru că putem controla perfect o epidemie. Dacă tratăm din timp, putem reuși, iar epidemia se va termina foarte repede.”
***
„Persoanele vaccinate sunt expuse riscului noilor variante. În ceea ce privește transmiterea, s-a dovedit acum, în mai multe țări, că persoanele vaccinate ar trebui puse în carantină și izolate de societate. Persoanele nevaccinate nu sunt periculoase; persoanele vaccinate sunt periculoase pentru ceilalți. Acest lucru a fost dovedit acum în Israel, unde sunt în contact cu mulți medici. Au mari probleme în Israel acum: cazurile grave din spitale sunt din rândul persoanelor vaccinate. Și în Marea Britanie, de asemenea, ați avut un program de vaccinare mai amplu și există probleme [și acolo].”
Dar, pe de altă parte, ‘variantele’ nu sunt foarte periculoase. Toate ‘variantele’, începând de anul trecut, sunt din ce în ce mai puțin virulente. Acesta este întotdeauna scenariul în cazul bolilor infecțioase. În spitalul meu, în martie-aprilie 2020, întreaga clădire era plină de persoane cu Covid-19: cincizeci de pacienți. Iar așa-numitele ‘al doilea’, ‘al treilea’, ‘al patrulea val’ au fost doar valuri foarte mici, pentru că spitalele nu mai sunt pline. Dar în mass-media s-a spus că toate spitalele erau pline de pacienți. Nu este adevărat. Desigur, epidemia continua, dar ‘variantele’ erau din ce în ce mai puțin virulente.
Sursa: Vlad Pârău  / ActiveNews / UK Column

VIDEO:

 
Abonează-te
Notificare la
guest

0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cel mai votat
Feedback instant
Vezi toate comentariile
0
Spune-ți si tu părerea.x