Actualitate

Sindicatul Național al Polițiștilor împotriva vaccinării obligatorii: „Nu este normal să obligi la vaccinare, nu suntem animale!”

O eventuală impunere a vaccinării obligatorii pentru poliţişti nu este normală, iar dacă vreun oficial guvernamental ia în considerare această variantă, atunci dovedeşte că îi consideră pe poliţişti oi, însă poliţiştii nu sunt animale, a declarat, joi, pentru AGERPRES, preşedintele Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi al Personalului Contractual (SNPPC), Marius Ionescu, la finalul unui miting organizat în faţa Guvernului.

Întrebat ce poziţie are faţă de o eventuală impunere pentru poliţişti a obligativităţii vaccinării, în contextul în care Ministerul de Interne a transmis miercuri că vaccinarea trebuie impusă obligatoriu medicilor, profesorilor şi militarilor, liderul sindical a răspuns că poliţiştii nu sunt animale.

„În ţara asta, cine declară aşa ceva consideră că s-a cocoţat pe cal, şi calul suntem noi. Dar nu există aşa ceva, că nu suntem animale. Ei ne consideră probabil oi, sau animale pe care şi le aleg dânşii”, a comentat Marius Ionescu.

Preşedintele Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi al Personalului Contractual a subliniat că poliţiştii nu sunt împotriva vaccinării, dar nu este normală condiţionarea prezenţei la serviciu de vaccinare.

„Bineînţeles că da (că sunt nemulţumiţi de posibilitatea introducerii obligativităţii vaccinării pentru poliţişti, n.r.). Noi suntem poliţişti, am fost în prima linie şi am trăit cu acest virus de 2 ani de zile. Noi nu suntem împotriva vaccinării, dar nu ni se pare normal să condiţionezi prezenţa la serviciu sau în alte locuri de această vaccinare. (…) Nu este normal să obligi la vaccinare”, a menţionat Marius Ionescu.

Liderul sindicatului poliţiştilor a avertizat că obligativitatea vaccinării pentru anumite categorii sociale sau profesionale fracturează societatea.

„Această vaccinare a adus pentru a doua sau a treia oară o fractură în societate, între vaccinaţi şi nevaccinaţi. Uitaţi-vă ce a făcut Traian Băsescu, când a luat anumite măsuri prin care a fracturat societatea românească pe categorii socio-profesionale, în care a învrăjbit-o, prin faptul că în grila de salarizare unele categorii profesionale sunt plătite la nivelul din 2023, altele mai puţin, altele şi mai puţin, alţii sunt mai pe la coadă, orfani. Şi acesta este un lucru care şi acum produce efecte. Toate aceste lucruri au făcut ca oamenii să se bată între ei, să se uite urât între ei, să distrugă relaţii între prieteni, între colegi, chiar şi în anumite familii. A fost o manipulare, iar cei care fac acest lucru, dincolo de faptul că sunt oameni răi, pentru că nu poţi să fii decât rău ca să faci acest lucru, sunt oameni care nu ţin cu ţara asta şi cu poporul român. Nu ai voie să faci aşa ceva”, a declarat Marius Ionescu.

Pe de altă parte, liderul sindical al poliţiştilor consideră că testarea trebuie realizată pe banii instituţiilor publice.

„Dacă statul vrea să asigure un control, atunci ar trebui nu cu prostia asta să te testezi o dată pe săptămână. Când anume o dată pe săptămână? Mă testez sâmbăta? Ca să ce? Dacă vrei să faci acest lucru, testezi, dar pe banii instituţiilor publice, a se vedea şi prevederile din Codul Muncii, Constituţie şi aşa mai departe, nu pe banii noştri, pe banii angajaţilor. Să testeze de două ori pe săptămână, lunea, miercurea şi aşa mai departe, dar nu este normal să obligi la vaccinare”, a precizat Marius Ionescu.

Preşedintele SNPPC a mai apreciat că accesul în ţară fără testare al persoanelor vaccinate este o măsură lipsită de inteligenţă, o dată ce vaccinaţii transmit virusul.

„Şi cea mai mare prostie este – apropo că suntem poliţişti şi vorbim şi de Poliţia de Frontieră – dacă este demonstrat că vaccinul nu te protejează în a lua şi a transmite virusul, de ce nu sunt testaţi toţi, inclusiv vaccinaţii, când intră în România? De ce nu sunt carantinaţi toţi? Aceste lucruri sunt demonstrate, uitaţi-vă la ultimele studii din Statele Unite, unde agenţiile naţionale de acolo nu mai recomandă a treia vaccinare. Să presupunem că ne-am vaccinat cu toţii – şi la anul ce facem, nu trebuie să mai trăim cu virusul? Dacă este demonstrat că a doua doză, a treia doză, şi aşa mai departe, nu au niciun efect, ba din contră, se oare că influenţează negativ organismul uman? Astea sunt nişte măsuri prosteşti, măsuri care au fost luate fără a se consulta cu specialiştii, plus că cel mai important lucru este de ce de doi ani de zile nu se vorbeşte despre tratament, de ce nu sunt lăsaţi medicii să vină să vorbească şi li se bagă pumnul în gură? Ei, ca şi Guvern, ar trebui să se preocupe în primul rând de tratament, de medicamente care ar trebui să existe pe piaţă, să se discute pe ele”, a declarat Marius Ionescu.

 

Sursa: Agerpres

Abonează-te
Notificare la
guest

0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cel mai votat
Feedback instant
Vezi toate comentariile