Valul 4 pare a fi mai degrabă un val al celor care au făcut vaccinul creditat a-i proteja de infectare sau măcar de o formă gravă a bolii. Contrar speranțelor investite în serul experimental Covid, tot mai mulți români vaccinați sunt internați în spital – ceea ce înseamnă că nu au făcut o formă ușoară de Covid, care i-ar fi plasat mai degrabă în izolare la domiciliu.
În timp ce cioclii apocaliptici îi amenință pe nevaccinați că în caz de boală nu vor mai prinde locuri în spital – minciună spulberată de jurnalistul Răzvan Dumitrescu – , se pare că paturile sunt ocupate tocmai de „beneficiarii” „eficienței” serului-minune.
Artista Elena Merișoreanu ne confirmă supozițiile:
„Nu mai știu ce să mai cred și cu vaccinul ăsta! Nu credeam că mă mai îmbolnăvesc dacă l-am făcut. Cred că mai mult de 50% sunt aici (în spital, n.r.) cu vaccinul făcut”, mărturisește prin telefon (video mai jos), din spital, artista dublu vaccinată și infectată Elena Merișoreanu.
Ea nu este singura vedetă care „a avut încredere în știință”, neștiind ce reacții adverse poate avea „vaccinul” Covid, dintre care cea mai puțin periculoasă e îmbolnăvirea de Covid, iar cele mai serioase se întind de la miocardite, cheaguri de sânge, pareze, accidente vascular-cerebrale și până la decese.
Cea mai recentă îmbolnăvire cu Covid a unei artiste vaccinate anti-Covid a fost cea a Monicăi Anghel, care reprosează în mesajul său că s-a injectat și s-a infectat.
La rândul lui, jurnalistul Cristian Burcioiu este internat cu Covid și dublă pneumonie, pe unde au trecut deja Sorin Oprescu și Alexandru Arșinel, de asemenea „protejați” de Covid cu schema completă. Iar Arșinel se plânge acum că are, la fel ca și Caramitru – cu care s-a întâlnit la Balș, la una din reinternările sale -, o boală de care medicii nu-i dau de cap.
După cum am mai spus, dacă patru personalități dublu vaccinate au ajuns la Matei Balș zilele acestea – despre care aflăm doar pentru că sunt persoane cunoscute – ne punem fireasca întrebare câți dublu vaccinați și protejați „beton”, „sigur și eficient”, sunt internați de fapt la Balș și al cui este mai exact „valul 4”?
Sursa: ActiveNews