Şoferii de TIR şi de camioane vor bloca, efectiv, Bucureştiul. Se va întâmpla miercuri, 29 septembrie. Transportatorii vor susţine, în Piața Victoriei, cel mai amplu protest al transportatorilor rutieri din acest an.
APTE 2002 (care reprezintă mai mult de 1400 de companii de transport și operează peste 12.800 de camioane) alături de toate celelalte 6 asociații patronale relevante din transportul rutier românesc a primit aprobarea Primăriei Municipiului București de a desfășura protestul cu 100 de camioane, în Piața Victoriei.
Organizarea protestului este aprobată pentru intervalul orar 6.00 – 16.00. Patronatele din transporturi au solicitat pentru miercuri aprobarea unei acțiuni cu 5000 de camioane însă, din cauza condițiilor pandemice, municipalitatea a aprobat o prezență mult mai mică.
De ce protestează transportatorii?
Protestele sunt îndreptate împotriva ,,recalificării’’ intempestive a diurnelor conducătorilor de camioane din firmele românești drept ,,venituri salariale’’, contrar legislației europene, ceea ce înseamnă de facto eșecul autorității de administrare fiscală din România.
De la momentul aprobării protestului (8 septembrie 2021) transportatorii români se confruntă și cu problema eșecului de supraveghere a unei alte autorități naționale, Autoritatea de Supraveghere Financiară în urma căruia tarifele de primă RCA anunțate de asigurători înregistrează creșteri de până la 70%.
Transportul rutier, segment important al economiei
Transportul rutier este unul dintre cele mai competitive şi mai importante sectoare economice ale României, doar în ultimii 4 ani având o contribuţie la exportul de servicii de peste 22,3 miliarde euro, arată Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România.
De asemenea, la nivel european, România este a opta piaţă de transport rutier din Uniunea Europeană şi se poziţionează pe locul 3 în UE la operaţiunile de transport rutier internaţional de tip cross-trade (10,5%) şi cabotaj (8.2%), după Polonia şi Lituania, în contextul în care România este a 15-a economie ca mărime din UE, se menţionează în comunicatul UNTRR.
Sursa. Ziarul National