Actualitate

Vaccinat – Decedat – Dorina Șerbănescu, primăriță vaccinistă PNL din Adamclisi: „DA! M-am vaccinat împreună cu toată familia mea!”. A murit pe neașteptate la doar 54 de ani, după ce se internase în spital acuzând probleme de inimă

Încă un politician local PNL-ist moare subit la o vârstă la care nimeni nu s-ar fi așteptat: Dorina Șerbănescu, primărița comunei Adamclisi din județul Constanța, a murit VACCINATĂ luni la vârsta de 54 de ani, după ce fusese internată la sfârșitul săptămânii trecute în Spitalul Județean cu probleme de inimă.

Ea postase sâmbătă pe Facebook un ultim mesaj, în care explica ce problemele de sănătate au adus-o la spital. Postarea nu pare una a unei persoane care se aștepta să decedeze.

„Dragii mei,
In urma cu doua zile inima mea mi-a facut probleme,dar este mai mult vina mea ,fumatul combinat cu stres, odihna mai putina.
Dar Dumnezeu a ales ca eu sa trec peste aceasta cumpana si sa ma simt bine. Nu pot sa descriu in cuvinte cat sprijin am primit din partea colegilor, prietenilor si intregului personal medical, incepand cu doamnele din Adamclisi, personalul celor 2 ambulante, medicilor si pers. medical din Spitalul Judetean, mii de multumiri!
Insa, alaturi de voi toti, familia mea a fost tot ce am avut si voi avea mai de pret. Au fost sprijinul meu necontenit si speranta mea de viata!
Eu ii multumesc din suflet Domnului pentru ca a avut grija de mine prin medici, familie, multumesc preotilor pentru rugaciuni, tuturor prietenilor.
Va doresc tuturor multa sanatate si va multumesc anticipat pentru gandurile bune pe care le aveti pentru mine.
Dumnezeu sa ne aibe in paza!”, a scris Dorina Șerbănescu pe Facebook.
Într-o postare din 20 aprilie, intitulată „VACCINARE ADAMCLISI” în care îndemna cetățenii comunei la vaccinarea Covid, Dorina Șerbănescu recunoștea că „Da! M-am vaccinat împreună cu toată familia”, „nu am avut reacții supărătoare” și „motivele de teamă ale oamenilor nu sunt justificate”.
Ulterior, pe 9 octombrie, primărița posta un anunț intitulat „VACCINARE CĂMIN CULTURAL ADAMCLISI”, în care le chema pe „toate persoanele care doresc să se vaccineze” și spunea că „vaccinul folosit este Pfizer și Johnson&Johnson”.
Sursa:Vlad Pârău / ActiveNews
Abonează-te
Notificare la
guest

0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cel mai votat
Feedback instant
Vezi toate comentariile