Măştile vor deveni în scurt timp obligatorii în spaţiile închise în Ungaria, relatează joi MTI, citând un comunicat al oficiului primarului Budapestei şi un anunţ al şefului de cabinet al premierului.
Purtarea măştii în spaţiile închise va deveni obligatorie în Ungaria începând de sâmbătă, a afirmat la o conferinţă de presă periodică şeful de cabinet al premierului Viktor Orbán, Gergely Gulyás. Masca va fi obligatorie în toate magazinele unde sunt prezente în mod regulat mai mult de cinci persoane, iar în şcoli va decide conducerea fiecăreia, a adăugat acesta.
El a mai spus că vaccinarea cu doze booster este obligatorie pentru personalul medical şi se intenţionează introducerea acestei măsuri şi în administraţia de stat.
În acelaşi timp, evenimentele cu peste 500 de persoane vor fi permise doar pentru deţinătorii de certificate verzi.
Cu foarte puţin înainte de anunţul lui Gulyas, şi oficiul primarului Budapestei a publicat un comunicat în care a făcut cunoscut că masca urmează să devină obligatorie în spaţiile închise din capitală.
Administraţia Budapestei „nu va aştepta ca guvernul” să introducă o astfel de măsură, se arată în comunicat, care a menţionat că se va lua o decizie în acest sens la următoarea reuniune a adunării municipale.
Având în vedere numărul de cazuri de infectare cu noul coronavirus şi pe cel de decese din fiecare zi, „inacţiunea guvernului este mai mult decât iresponsabilă”, a subliniat comunicatul primăriei conduse de Gergely Karácsony, un adversar al lui Viktor Orbán.
Acesta a mai indicat că centrele spa municipale vor fi accesibile doar în baza unui certificat verde sau cu un rezultat negativ la testul de coronavirus.
Primarul Gergely Karácsony (46 de ani), liberal şi ecologist, a participat în septembrie la alegerile primare organizate de opoziţia din Ungaria pentru desemnarea, în premieră, a unui candidat comun la alegerile legislative de anul viitor, în speranţa de a pune capăt dominaţiei partidului de guvernământ Fidesz şi a premierului Viktor Orbán. El s-a retras în cele din urmă pentru a-l susţine pe conservatorul mai puţin cunoscut Peter Marki-Zay, care a şi devenit liderul alianţei formate din şase partide ce va încerca să pună capăt, primăvara viitoare, celor 12 ani de majoritate absolută ai şefului executivului de la Budapesta.
Sursa: stiripesurse.ro