Destinate în principal instituţiilor sanitare şi medico-sociale, măştile FFP2 etichetate „Biomass Graphene” ar putea prezenta riscuri pentru sănătate, arată autorităţile sanitare franceze. Acestea au decis retragerea a 2 milioane de bucăţi, în aşteptarea unei evaluări a toxicităţii lor.
Toxicitatea ar putea fi cauzată de grafen, un material bidimensional cristalin care prezintă o serie de proprietăţi speciale – stabilitate, rezistenţă, flexibilitate şamd.
Ca urmare a unei notificări a Agenţiei franceze pentru securitatea medicamentului şi a produselor de sănătate (ANSM), agenţia naţională de sănătate publică din Franţa (Santé publique France) a solicitat personalului din spitale şi din instituţiile medico-sociale să nu mai folosească măştile FFP2 etichetate „Biomass Graphene”, în aşteptarea evaluării unui eventual risc legat de prezenţa grafenului în acest dispozitive de protecţie sanitară, relatează publicaţia Doctissimo.
Restricţiile autorităţilor franceze au în vedere trei modele de măşti, produse de fabricantul chinez Shandong Shengquan New Materials.
Grafenul este o substanţă clasată de către Agenţia naţională franceză pentru securitatea sanitară a alimentaţiei, a mediului şi a muncii (ANSES) în categoria biocidelor. Acesta sunt definite ca „substanţe sau preparate care rolul de a combate sau neutraliza organisme considerate dăunătoare: ciuperci, bacterii, virusuri etc”.
La data de 2 aprilie, ministrul canadian al Sănătăţii avertiza deja asupra riscurilor măştilor de acest tip, arătând că inhalarea nanoparticulelor de grafen ar putea cauza toxicitate pulmonară precoce. Ministrul mai spunea că, în aşteptarea rezultatelor unei „analize ştiinţifice aprofundate”, măştile cu grafen urmau să fie retrase de pe piaţă.
La jumătatea lunii aprilie, măştile cu grafen au fost retrase şi în mai multe regiuni din Spania, tot din cauza posibilelor riscuri pulmonare.
În Franţa, oficialităţile din domeniul sanitar au identificat 60,5 milioane de măşti FFP2 cu marcajul CE (de produs conform cu specificaţiile UE privind siguranţa şi sănătatea consumatorului) care ar putea avea în compoziţie grafen. Dintre acestea, 16,9 milioane au fost deja distribuite în 2020.
Comenzi şi achiziţii masive de de acest tip s-au făcut în aprilie 2020, înaintea primului val de COVID-19, pe fondul penuriei de materiale sanitare de protecţie.
Agenţia franceză ANSES va evalua toxicitatea produselor retrase.
Masca de protecție va deveni obligatorie și în aer liber, după ce incidența COVID trece de 1 la mie într-o localitate. Vor mai fi permise doar măștile chirurgicale și cele FPP2, nu și cele textile sau din plastic.
Șeful DSU, Raed Arafat, a explicat că masca trebuie purtată și pe stradă, dacă sunt și alți oameni în jur, și în stațiile de transport în comun sau în alte locuri aglomerate.
Masca va deveni obligatorie și în spațiile deschise după ce va fi publicat ordinul comun al Ministerului Sănătății și Ministerului de Interne. Potrivit lui Arafat, acest lucru se va întâmpla înainte de sfârșitul acestei săptămâni.
Șeful DSU spune că masca va fi obligatorie „cu excepția momentului în care ai activități individuale”.
Sursa: 4Media.Info