Actualitate, Opinii, Politic

Av. Gheorghe Piperea: „Lamentațiile beiului Arafat și crunta realitate – Oare mai durează mult până realizează toți plătitorii de taxe, vaccinați sau ne-, că plandemia nu a fost niciodată despre sănătate, ci despre cu totul altceva?”

Stăteam aseară la RTV și mă uitam cum se lamenta bei Arafat că o societate comercială și-a permis afrontul de a contesta și a suspenda afacerea de un miliard de lei cu „teste rapide” de efectuat în școli. Se plângea omul de sărea cămeșa de pe el că nu se mai pot face, domne, teste în școli și asta va duce la mamă-mamă, la scăparea de sub control, la lipsa de locuri la ATI – plus toată narațiunea din ultimii doi ani, ciorba re-încălzită cu mega – „lupta” contra plandemiei pe care o duce el, ca_gomandant de la agțiune ce se află.

Cei din studio sau de pe skype se forțau să îi găsească scuze lui Arafat și, în același timp, să îl blameze pe nemernicul de comerciant, care nu a înțeles ce importantă e munca cu licitația depusă de pompierul atomic. Doar că, ce să vezi, legea chiar permite contestații și cereri de suspendare a unor afaceri ilegale. Totuși, în afacerea cu teste rapide pentru școlari (ca în mai toate afacerile din plandemie, de altfel) nu a fost vorba de o licitație, ci de o negociere directă. Cel care a „negociat” a fost nimeni altul decât gomandant de la agțiune, adică pompierul atomic, adică anestezistul de 12 ori șăf la Statul român. Inevitabilul și etern neschimbabilul domn Arafat.
Am intervenit în discuție fix cu această informație. Prima reacție a participanților a fost să butoneze zmartfonul și să dea scroll ca să verifice adevărul spuselor mele (fact checking, gen). Și, ce să vezi, așa era domne, fix cum spusesem io. Mă rog, nu asta e important.
În timp ce mă grăbeam să spun fraze scurte și cu conținut în cele 30 de secunde alocate cu mărinimie de realizator, vine știrea că primarele de la Giurgiu (capitala județului meu natal …) a decis să nu redeschidă fizic școlile din oraș, ci să continue cursurile online, asta pentru că pentru că primăria nu mai poate plăti facturile la energie electrică, în valoare de 9 milioane de lei.
Comparați această sumă cu miliardul de lei aruncat pe fereastră de Arafat (și cu celelalte sute de miliarde cheltuite prostește sau inutil pe „lupta” cu plandemia, inclusiv pentru pre-cumpărarea celor 120 de milioane de doze de nu-știm-ce).
Când e stringentă nevoie de niște bănuți pentru susținerea sarcinilor esențiale ale statului sau ale administrației locale, cum ar fi educația, nu sunt bani, nene. Ca în Titanic vals, când i se cere statului bani pentru așa ceva, răspunsul este „n-am, dreagă”.
Când Arafat cere 1 miliard de euro pe an, pe care să îi cheltuie fără licitații și fără întrebări incomode, toți se fac preș ca să îi pună la picioare lui Arafat purcoiul de bani.
Că doar e specialist, nu?
Și ce nu facem noi pentru specialiști?
Oare mai durează mult până realizează toți plătitorii de taxe, vaccinați sau ne-, că plandemia nu a fost niciodată despre sănătate, ci despre cu totul altceva?
Că plandemia este cel mai bun paravan pentru astfel de furturi și acte de mare corupție? Că „lupta” contra plandemiei deviază atenția si disipează energia necesare rezolvării adevăratelor, marilor probleme ale acestei societăți?
Sursa: Av. Gheorghe Piperea/ Facebook
Abonează-te
Notificare la
guest

0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cel mai votat
Feedback instant
Vezi toate comentariile