Nu va fi război în care să fie implicată România, ne asigură ministrul Apărării, Vasile Dîncu. Oficialul nu crede că se impune convocarea unei ședințe extraordinare a CSAT din cauza situației de la granița Ucrainei.
Dîncu a precizat că NATO, așa cum a anunțat Secretarul General Stoltenberg, nu va reacționa militar, pentru că este clar că Ucraina nu este membru NATO, iar tratatul nord-atlantic arată că nu reacționează militar decât dacă sunt amenințate țări care sunt în NATO.
„Nu va fi război, este clar, în care să fie implicată România. România nu va participa cu trupe. Nu participă nici cu echipament la marea Ucrainei. Deci România este doar parte a NATO și reacționează împreună cu Alianța, în armonie și într-o strategie foarte coerentă”, a spus Vasile Dîncu la TVR.
Convocarea unei ședințe extraordinare a CSAT, inutilă
Dîncu a apreciat că nu se impune convocarea unei ședințe extraordinare a CSAT din cauza situației de la granița Ucrainei.
„Noi comunicăm tot timpul. Cu siguranță vom avea și ședința CSAT, nu ședințe de urgență, pentru că repet, nu este momentul acum să ne impacientăm și nici să luăm măsuri în grabă. Atunci când ai în apropierea un conflict, chiar dacă nu te implică direct, trebuie să te gândești ce se întâmplă cu migrațiile, să vezi ce resurse ai pentru asta, cum gestionezi o situație indirectă…”, conchide Dîncu.
SUA și Franța au promis că vor trimite trupe NATO în România, dacă Rusia are de gând să invadeze Ucraina. Moscova a mobilizat zeci de mii de militari în apropierea frontierelor.
Sursa: Ziarul National