Militari ruşi au pătruns în regiunea Kiev, venind dinspre Belarus, şi atacă poziţii militare cu rachete Grad, afirmă surse citate de Agenţia France-Presse şi cotidianul Le Figaro.
Un jurnalist al France Presse a constatat prezenţa mai multor elicoptere fără însemne de identificare zburând în grup la joasă altitudine deasupra unei suburbii a Kievului, capitala ucraineană.
Rusia a lansat joi dimineaţă o operaţiune militară la scară mare împotriva Ucrainei, sub pretextul de a apăra persoanele din estul Ucrainei de „abuzuri” şi „genocid” din partea guvernului ucrainean.
Sursa: stiripesurse.ro