O studentă din Harkov, care a spus pe reţelele de socializare că Volodimir Zelenski „este un clovn”, a fost exmatriculată de la facultate. Anunțul a fost făcut de Institutul Politehnic pe rețelele de socializare.
Instituţia de învăţământ a motivat prin faptul că nu tolerează poziţii anti-ucrainene.
Fata are 7000 de urmăritori pe Instagram
Administrația instituției afirmă că studenta anului doi, la specialitatea „Relații economice internaționale” a publicat pe rețelele de socializare mesajele calificate drept anti-ucrainene. Potrivit rectoratului, doar pe Instagram tânăra are peste 7000 de urmăritori.
„Vom reacționa dur la orice manifestare anti-Ucraina. Astăzi, rectorul Institutului Politehnic din Harkov, Evghen Sokol, a semnat un ordin de exmatriculare a unei studente din anul 2 pentru declarații anti-ucrainene”, se arată într-un mesaj emis de instituție.
Secvența video nu mai este disponibilă, iar alte eventuale afirmații ale tinerii împotriva suveranității țării nu sunt citate de către instituția de învățământ.
Sursa: Ziarul National