Premierul ungar Viktor Orban a respins cererile formulate de preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski la Consiliul European, întrucât acestea nu corespund intereselor Ungariei, a declarat vineri purtătorul de cuvânt al lui Orban, citat de MTI, informează Agerpres.
Zelenski ceruse Ungariei să voteze în favoarea extinderii sancţiunilor impuse Rusiei şi asupra sectorului energetic, cu interdicţia de a se achiziţiona gaze şi ţiţei rusesc, precum şi de a autoriza livrările de arme prin teritoriul său, a indicat Bertalan Havasi.
„Trebuie să decizi tu personal de partea cui eşti”, i-a spus Zelenski joi seara lui Viktor Orban, care a participat prin videoconferinţă la summitul liderilor Uniunii Europene, făcând aluzie clară la armonia relaţiilor dintre liderul ungar şi preşedintele rus, Vladimir Putin, notează EFE.
„În această situaţie ai încă îndoieli cu privire la instituirea de sancţiuni? Eziţi dacă să laşi arme să treacă prin ţară?Ai îndoieli dacă să faci sau nu comerţ cu Rusia?” – l-a întrebat preşedintele ucrainean, adresându-i-se direct lui Orban, şi adăugând că „nu există timp pentru îndoieli”.
Viktor Orban a respins ambele cereri, a comunicat purtătorul de cuvânt al premierului ungar. Ungaria vrea să rămână în afara războiului şi nu va permite transporturilor de arme să traverseze teritoriul său şi nici nu va trimite arme în Ucraina, a adăugat acesta.
În acelaşi timp, Budapesta face tot ce poate pentru a-i ajuta pe cei care fug din calea războiului şi oferă ajutor umanitar, a spus el.
Până joi, aproximativ jumătate de milion de refugiaţi au sosit în Ungaria, iar guvernul ungar a trimis Ucrainei ajutoare în valoare de 2 miliarde de forinţi (aproximativ 5,4 milioane de euro), a adăugat Bertalan Havasi.
Oprirea livrărilor de ţiţei şi gaze ar însemna ca familiile ungare să fie obligate să suporte costurile războiului, a afirmat şeful de presă al lui Orban. Aproximativ 85% dintre gospodăriile din Ungaria folosesc gaze pentru încălzire, iar 64% din importurile de ţiţei ale Ungariei vin din Rusia, a menţionat Havasi.
Ar fi nevoie de trei sau patru ani de pregătiri pentru ca rafinăriile de ţiţei să proceseze petrol primit dintr-o altă sursă, iar infrastructura fizică pentru a primi volumul actual de gaze naturale din altă parte nu există încă, a adăugat el.
„Vom continua să ne opunem extinderii sancţiunilor la adresa sectorului energetic rusesc în toate forumurile internaţionale”, a afirmat acelaşi purtător de cuvânt.
Refuzul guvernului Ungariei faţă de cererile lui Zelenski a fost confirmat separat vineri şi de purtătorul de cuvânt al executivului de la Budapesta, Zoltán Kovács.
Ministrul de externe al Ungariei, Péter Szijjártó, a reacţionat de asemenea vineri la demersul lui Zelenski, afirmând că înţelege că, pentru preşedintele ucrainean, cel mai important lucru este siguranţa poporului Ucrainei, dar a adăugat că pentru guvernul de la Budapesta „cel mai important lucru este securitatea ungurilor”, potrivit EFE.
Sursa: Digi24