Senatoarea Diana Iovanovici-Șoșoacă, chiar dacă independentă și aparent fără sprijin politic momentan, a avut un discurs exploziv în stilul caracteristic, a fost aplaudată frenetic în plenul camerelor reunite și nu renunță la adevărata luptă pentru dreptate.
Deputații și senatorii au votat miercuri 17.02,2021, în plenul camerelor reunite, pentru eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor, proiectul adoptat fiind inițiat de cei de la PSD.
„Nu cred că va trece de Curtea Constituțională.Dacă dumneavoastră chiar doriți să schimbați această lege, mergeți juridic, cu jurișți foarte buni și faceți-o în așa fel încât să treacă și de Curtea Constituțională și să se aplice din acest moment însă n-o să reușiți: neretroactivitatea legii civile. -Și domnule Orban, lăsați-ne pe noi cei care am luptat în stradă împotriva celui mai abuziv și mai restrictiv guvern al României, conform raportului Avocatului poporului pe anul 2020 pe care vreți să îl revocați din funcție. De ce? Pentru că a fost singura persoană care a dat curs tuturor solicitărilor societății civile ți datorită acestei societăți mai avem libertate în această țară(…) Și nu am să vă mai permit niciodată să mai mințiți poporul român. Asta trebuie să înțelegeți domnule Orban, lăsați oamenii săraci că habar n-aveți. Sunteți atât de sus încât habar nu aveți ce este jos”, a conchis tăios senatoarea independentă Diana Iovanovici Șoșoacă, vizându-l direct pe fostul prim ministru Ludovic Orban.
Deputații și senatorii au votat cu 357 de voturi „pentru”, în timp ce aleșii UDMR au refuzat să voteze.
Parlamentarii UDMR nu au votat
„Poziţia UDMR e una fermă şi consecventă – toţi cetăţenii trebuie să beneficieze de pensie după limita de vârstă şi contributivitate. (…) Rămân în vigoare pensiile speciale ale celorlalte 11 categorii socio-profesionale, care nu au nicio legătură cu principiul contributivităţii. (…).Dacă doriţi să eliminaţi pensiile speciale, nu doar o mică parte pentru a câştiga un capital electoral, vă invităm să facem o analiză serioasă a deciziilor CCR. Parlamentarii UDMR nu vor vota”, a anunțat senatorului UDMR Turos Lorand
Deputatul George Simion a anunţat că parlamentarii AUR votează în favoarea eliminării pensiilor speciale pentru parlamentari.
USR ”își mai spală obrazul” prin acest vot
„PSD, care a inventat pensiile speciale, recunoaşte că a fost o porcărie. Azi, domnule Ciolacu, recunoaşteţi că pensiile speciale sunt o ruşine. Astăzi reparăm puţin dintr-o reparaţie uriaşă în domeniul pensiilor speciale. În lunile şi săptămânile următoare coaliţia se va lupta pentru eliminarea pensiilor speciale. Ne mai spălăm puţin obrazul faţă de această ţară”, a spus şi şi liderul Dan Barna (USR-PLUS).
La rândul său, Ludovic Orban a acuzat PSD – UNPR – ALDE „şi-a votat pensii speciale”.
„Astăzi aveţi ocazia să începeţi să vă îndreptaţi, domnilor de la PSD. Mă bucur că v-aţi bătut, ca într-un concurs de frumuseţe, să fie dezbătut proiectul vostru. Azi trebuie să fie pas. Trebuie să facem ordine în legislaţia pensiilor, să facem dreptate pentru oameni”, a adaugat Orban.
Marcel Ciolacu, liderul PSD, spune că parlamentarii nu trebuie să aibă indemnizaţii speciale.
„Nu am înţeles de ce nu aţi făcut acest lucru dvs. anul trecut, că eraţi prim-ministru, dle Orban. Aveaţi o majoritate. Nu am înţeles, dle Barna, de ce până acum nu aţi dat o ordonanţă de urgenţă, să faceţi dreptatea până la capăt. Cred că toţi parlamentarii vom vota să renunţăm la indemnizaţii”, a spus Marcel Ciolacu.