Actualitate, Social

Nu atac de urs, ci atac de panică în pădure – Aplicație de coșmar de coșmar: un bărbat s-a rătăcit noaptea în pădure

Un brașovean care s-a rătăcit noaptea, în pădure, a mers aproape 10 kilometri până a fost găsit de jandarmi. Pe drum a întâlnit mai mulți urși și a făcut atac de panică.

Când s-a întâlnit cu jandarmii era înfrigurat și deshidratat. Aventura brașoveanului a început în momentul în care mașina pe care o conducea a rămas într-un șanț. Neștiind unde se află, bărbatul de 41 de ani a utilizat o aplicație telefonică din cauza căreia s-a rătăcit în pădure. El a reușit să sune la 112 pentru a cere ajutor. Bărbatul nu avea haine corespunzătoare și a trecut prin multe aventuri până a fost găsit de jandarmi.

„Jandarmii din cadrul Postului Montan Slănic l-au găsit pe brașovean într-o stare de deshidratare încât nu putea ține în mână bidonul cu apă oferit. Panicat și înfrigurat, acesta le-a povestit jandarmilor prin ce a trecut. Bărbatul le-a relatat jandarmilor că a fost nevoit să parcurgă aproape 10 km pe jos până a avut semnal la telefon, pe parcurs având ,,ocazia” de a se întâlni cu mai mulți urși, întâlnire care i-a provocat un atac de panică”, au relatat jandarmii.

Bărbatul este în afara oricărui pericol, au anunțat autoritățile.

 

Sursa: stiripesurse.ro

Abonează-te
Notificare la
guest

0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cel mai votat
Feedback instant
Vezi toate comentariile