Lovitură cruntă pentru pensionari! Verdictul a fost dat de la vârful Guvernului: „Este nelegal!”
Pensiilenu pot fi majorate diferențiat astfel încât veniturile foarte mici ale vârstnicilor nu pot să înregistreze creșteri, a explicat ministrul Marius Budăi, întrebat fiind de o pensionară dacă ar putea să majoreze doar pensiile mici ale românilor.
Potrivit ultimelor informații furnizate de reprezentanții politici, cele mai mici pensii ale românilor sunt în valoare de circa 800 – 900 de lei, în vreme ce pensiile cele mai mari ating suma de 70.000 de lei.
Pensiile mici nu pot fi majorate diferențiat
„Este neconstituțional şi nelegal să mărim pensiile diferențiat pentru că am încălca principiul contributivității, dar pentru pensia minimă am majorat-o cu 25% de la 1 ianuarie”, a declarat ministrul Marius Budăi, într-o intervenție televizată la Antena 3, întrebat fiind de o vârstnică dacă nu poate majora pensiile mici.
Totuși, pentru această categorie de pensionari, există măsuri de sprijin din partea statului care vor intra în vigoare până la finalul anului 2022 și se vor aplica o dată la două luni de zile, a precizat șeful Ministerului Muncii, făcând referire la pachetul de măsuri socio-economice „Sprijin pentru România”.
Un nou sprijin financiar pentru pensionari
„Vor intra în vigoare din iunie, se vor face imediat cum există posibilitatea plățile, nu va exista să nu se plătească şi să fie prinsă şi luna iunie, indiferent când se va face plata. Suntem în perioada de discuții cu Comisia Europeană, ne închidem pe majoritatea discuțiilor, deci nu există probleme aici”, a oferit asigurări șeful Ministerului Muncii.
Marius Budăi a mai fost întrebat de un alt pensionar dacă s-ar putea întreține, lunar, cu suma de 1.700 lei, întrebare la care oficialul social-democrat a răspuns negativ.
„Nu. Este aceeaşi întrebare pe care eu am adresat-o în deschiderea discuţiilor cu Comisia Europeană atunci când am justificat de ce strig de nebun, spuneau unii, că 9,4% nu este suficient. Am întrebat tranșant, direct, ferm, fără niciun fel de ezitare, pensia minimă este 200 de euro, salariul minim este 300 de euro, dragii mei comisari, dragii noștri europeni, aţi putea trăi cu 200 sau 300 de euro pe lună? Au pus capul jos şi au recunoscut că nu ar putea trăi cu acești bani”, a răspuns Marius Budăi.
Sursa: EVZ