Actualitate, Externe, Politic

Americanii antrenează trupe ucrainene în Germania!

Armata americană a început să antreneze militari ucraineni în baze de pe teritoriul Germaniei, anunţă Departamentul american al Apărării.

Aceste eforturi intervin după instruirea iniţială pentru utilizarea sistemelor de artilerie, pe care militarii ucraineni au primit-o în altă parte.

Vom avea acţiuni de pregătire pentru folosirea sistemelor radar şi a vehiculelor blindate care sunt incluse în pachetul de asistenţă pentru securitate aprobat recent”, a declarat John Kirby, purtătorul de cuvânt al Pentagonului.

Ucrainenii, antrenaţi în 3 ţări

John Kirby a precizat că Germania reprezintă doar una dintre cele trei ţări în care armata americană va antrena militari ucraineni în afara Statelor Unite. Celelalte două ţări nu au fost dezvăluite.

Acţiunile de instruire vor fi efectuate în principal de instructori din cadrul Gărzii Naţionale din Florida.

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat că este recunoscător Statelor Unite, preşedintelui Joe Biden şi Congresului pentru „echivalentul celebrului program Împrumut şi Închiriere”, despre care a afirmat că „a ajutat mult în lupta împotriva naziştilor în timpul celui de-al Doilea Război Mondial”.

Un expert militar rus a vorbit la televiziunea de stat despre un lagăr uriaş instalat de armata rusă în regiunea Doneţk. Denumit „lagăr de filtrare”, acesta are o capacitate de 100.000 de persoane.

 

Sursa: National.ro 

Abonează-te
Notificare la
guest

0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cel mai votat
Feedback instant
Vezi toate comentariile