Actualitate, Politic

Nicolae Ciucă îl contrazice pe șeful NATO din România în privința unui posibil atac înscenat din partea Rusiei:”Nu am informații! „

Vincent Minguet, comandantul trupelor NATO din România, susține că Rusia ar putea pregăti atacuri înscenate în România. „Rusia ar putea să organizeze niște atacuri înscenate”, a precizat Vincent Minguet, comandantul trupelor NATO din România, pentru jurnaliștii de la Observator. „Nu cred – şi e posibil să mă înşel – că România va fi lovită direct. Cred că ar fi mai inteligent din partea trupelor ruseşti să ne facă pe noi să atacăm.

Să organizeze nişte atacuri înscenate … Suntem foarte conştienţi de asta şi trebuie să fim pregătiţi să nu ne lăsăm folosiţi, asta e una dintre îngrijorările mele şi poate un calcul greşit. Una dintre greşelile pe care le-aş putea face ar fi să interpretez greşit situaţia de peste graniţă”, a precizat oficialul NATO.

De cealaltă parte, Nicolae Ciucă susține că nu există astfel de date în acest moment.

„Nu am informații. Nu am intrat în posesia unor astfel de date. Prin măsurile luate împreună cu celelalte țări confirmă că facem tot ceea ce ne stă în putință pentru a asigura spațiul aliat și al teritoriului României.

Există o serie întregă de scenarii, pe care militariin le au pe masă și le analizează. Nu știu să vă spun care este cel mai negru scenariu”, a spus Ciucă, într-o conferință la Cluj.

 

 

Abonează-te
Notificare la
guest

0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cel mai votat
Feedback instant
Vezi toate comentariile