Conferința de Pace de la Paris a reprezentat cadrul de negociere pentru semnarea tratatelor de pace între puterile învingătoare și cele învinse în timpul Primului Război Mondial
Pentru România, semnarea Tratatului de la Trianon la 4 iunie 1920 va fi cea de-a doua mare izbândă în minuțioasa și complicata muncă de negociere de la Paris. Semnatarii documentului în numele Regelui Ferdinand au fost ministrul Ion Cantacuzino și Nicolae Titulescu, iar pentru Ungaria, ministrul Gaston de Benard și ambasadorul Alfred Drasche- Lazar de Thorda.
Tratatul de la Trianon are un conținut de 14 părți, 35 de secțiuni și 364 de articole, dintre le redăm mai jos integral pe cele cu referire la România:
“Partea II – Fruntariile Ungariei
Art. 27. Fruntariile Ungariei vor fi fixate după cum urmează:
[…] Cu România: De la punctul mai sus definit, spre est-nord-est şi până la un punct de ales pe râul Mureş la aprox. 3 km 500 m în amonte de podul căii ferate de la Mako la Szeged:
o linie de determinat pe teren; de acolo, spre sud-est,
apoi spre nord-est şi până la un punct de ales la aprox. 1 km la sud de staţia Nagylak:
cursul râului Mureş spre amonte;
de acolo, spre nord-est şi până la ieşirea limitei administrative între comitatele Csanad şi Arad la nord-nord-vest de Nemetpereg: o linie de demarcat pe teren, trecând între Nagylak şi staţiunea de cale ferată;
de acolo, spre est-nord-est şi până la un punct de fixat pe teren între localităţile Battonya şi Tornya;
această limită adminstrativă trecând la nord de Nemetpereg şi de Kispereg;
de acolo şi până la cota 123 (aprox. 1 km 200 m la est de Magosliget), punct comun celor trei fruntarii ale Ungariei, României şi Cehoslovaciei (teritoriul rutean);
o linie de determinat pe teren […].
Partea III – Clauze politice europene
Secţiunea III – România
Art. 45. Ungaria renunţă, în ceea ce o priveşte, în favoarea României, la toate drepturile şi titlurile asupra teritoriilor fostei monarhii austro-ungare situate dincolo de fruntariile Ungariei, astfel cum sunt fixate la art. 27, partea II-a (Fruntariile Ungariei) şi recunoscute prin prezentul tratat sau prin orice alte tratate, încheiate în scop de a regula afacerile actuale, ca făcând parte din România.
Art. 46. O comisiune compusă din şapte membri, din care cinci vor fi numiţi de principalele Puteri aliate şi asociate, unul de România şi unul de Ungaria, se va constitui în cursul celor 15 zile de la punerea în vigoare a tratatului de faţă pentru a fixa la faţa locului traseul liniei de fruntarie descrisă la art. 27, Partea II (Fruntariile Ungariei).
Art. 47. România recunoaşte şi confirmă faţă de Ungaria angajamentul de a consimţi la inserţiunea într-un tratat cu principalele puteri aliate şi asociate a unor dispoziţiuni pe care aceste puteri le vor socoti necesare pentru a ocroti în România interesele locuitorilor care se deosebesc prin rasă, limbă sau religiune de majoritatea populaţiunii, precum şi pentru a ocroti libertatea tranzitului, de a aplica un regim echitabil comerţului celorlalte naţiuni.
Proporţia şi natura sarcinilor financiare ale Ungariei pe care România va avea să le ia pe seama sa pentru teritoriul pus sub suveranitatea ei vor fi fixate conform cu art. 186, partea IX (Clauze financiare) a tratatului de faţă.
Convenţii ulterioare vor regula toate chestiunile care n-ar fi regulate prin tratatul de faţă şi care ar putea lua naştere din cesiunea zisului teritoriu. […]
Secţiunea IX – Dispoziţiuni generale
Art. 74. Ungaria declară de pe acum că recunoaşte şi primeşte fruntariile Austriei, Bulgariei, Greciei, Poloniei, României, Statului Sârbo-Croato-Sloven şi ale Statului Ceho-Slovac, astfel precum aceste fruntarii vor fi fixate de către principalele puteri aliate şi asociate.”
În Ungaria, ziua de 4 iunie a fost declarată zi de doliu national, Parlamentul a ţinut o şedinţă de doliu, iar preşedintele acestuia a declarat că toate nedreptăţile făcute Ungariei “vor fi răzbunate. De teritoriile smulse ne despărţin silit, dar nu pentru totdeauna”.
La București, vestea semnării tratatului (ale cărui prevederi erau deja cunoscute) nu a provocat nicio manifestare extraordinară. De altfel, Nicolae Iorga va spune: “Ca unii care avem în inimile noastre cultul omeniei, înţelegem şi prin experienţa proprie, care e lungă de atâtea veacuri, durerile morale cele mari ale altora, pe care-i atinge suprema nenorocire a înfrângerii […] Din suflet compătimim pe unguri, ale căror calităţi de rasă suntem în stare a le preţui, pentru cumplita nenorocire la care i-a adus defecte tot atât de însemnate şi neputinţa de a se conduce în momente de criză. Şi, oricât ar fi fost de firesc ca la Bucureşti să se facă demonstraţie pentru triumful final al unei oştiri aşa de încercate, care e cea mai mare iubire şi mândrie a noastră, n-a stat în intenţia noastră să ofensăm suferinţa […] Şi am dori ca prin aceasta să fim şi provocatorii acelui reviriment în spirite, care ar reda operei comune a civilizaţiei moderne pe un popor maghiar raţionabil, fără nimic din acel imperialism copleşitor pentru alţii, care exclude până acum pe unguri de la orice colaboraţie folositoare”.
La 30 august 1920, regele Ferdinand a semnat legea prin care guvernul era autorizat “a ratifica şi face să se execute Tratatul de pace de la Trianon” cu Ungaria, documentul fiind publicat în “Monitorul oficial” nr. 136 din 21 septembrie 1920.
Legea de ratificare a fost votată în Parlamentul Ungariei la 15 noiembrie 1920, guvernul maghiar a depus actele la Ministerul de Externe al Franței la 23 martie 1921 și, după ratificarea sa de toate statele semnatare, Tratatul de la Trianon a intrat în vigoare la 26 iulie 1921.
Surse: dosaresecrete.ro
Tratatul de la Trianon, https://wwi.lib.byu.edu/index.php/Treaty_of_Trianon
“Neamul Românesc” din 5 iunie 1920
Monitorul Oficial, 21 septembrie 1920
