Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au descoperit tone de carne şi alte produse expirate de trei ani, în urma unui amplu control realizat la Costineşti şi care a vizat un singur operator economic, care are mai multe puncte de lucru în staţiune.
Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, Horia Constantinescu, a declarat, duminică, pentru News.ro, că acţiunea de control a fost coordonată de către structurile din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, iar la verificări au fost prezenţi, pe lângă comisarii ANPC, şi reprezentanţi ai ANAF şi ai Inspectoratului Teritorial de Muncă.
“A fost vizată activitatea unui singur operator economic cu multe puncte de lucru deschise în Costineşti. Informaţiile pe care le primisem şi noi şi colegii noştri legate de punerea pe piaţă a unor produse în afara termenului de durabilitate minimală s-au confirmat. Au fost găsite cantităţi importante de carne, cantităţi importante de mirodenii, cantităţi importante de murături, de multe materii prime în afara termenului de durabilitate minimală, asta însemnând câţiva ani, chiar dacă la mirodenii vorbim de trei, patru ani şi la produsele din carne putem vorbi de 2-3 ani de când ieşiseră în afara termenului de consum”, a afirmat Horia Constantinescu.
El a menţionat că în activitatea sa de cinci ani de comisar ANPC nu a mai întâlnit vreodată nereguli de un asemenea nivel.
Mărfurile expirate urmează să fie distruse de către societăţi specializate în acest sens.
“Mărfurile respective au fost lăsate încustodie, nu putem ridica câteva tone de carne expirate, ANPC nu are camere de frig, niciuna din structurile participante nu are spaţii de depozitare. Vom îndruma acolo societăţile de incinerare ce vor proceda la distrugerea întregii cantităţi”, a explicat Horia Constantinescu. Aceste controale au început sâmbătă după amiază şi s-au finalizat duminică dimineaţă. Horia Constantinescu a menţionat că ANPC nu a aplicat deocamdată sancţiuni în urma acestui control deoarece acţiunea a fost a Ministerului Afacerilor Interne, care urmează să stabilească dacă în acest caz se va întocmi dosar penal.
De asemenea, şi celelalte structuri de control îşi vor centraliza datele rezultate în urma acestei ample verificări.
Sursa: stiripesurse.ro