Facturile imense la electricitate au bagat în sperieți conducerile şcolilor din Caraș Severin. Un liceu din Reşiţa, de exemplu, s-a trezit că are de plătit 33.000 de lei pentru o singură lună. În condiţiile în care a fost eficientizat energetic şi are şi panouri solare. Preventiv, Inspectoratul Şcolar îndeamnă unităţile de învăţământ să facă economie la sânge.
Adrian Doxan, director Colegiului Național Traian Lalescu, Reșița: Colegiul Național Traian Lalescu din Reșița a primit în septembrie două facturi la energie, una în valoare de 17.552 de lei, iar alta în valoare de 15.662 de lei.
Aceasta, deși unitatea de învățământ a trecut recent printr-un amplu proces de reabilitare energetică în cadrul căruia a fost dotată și cu patru panouri solare cu o putere instalată de 30 de kilowatti.
Ioan Popa, primar Reșița: Generează cam 80-85% din consumul energetic. Asta ar însemna ca factura să fie una derizorie în fiecare lună.
Conducerea colegiului este convinsă că e vorba de o eroare.
Adrian Doxan, director: Indexul vechi citit este de 944 KW, indexul nou citit este de 1189 de kw, deci, o diferenţă de 255 de kw, iar cantitatea facturată de operator este de 6.375.
Directorul liceului crede că este vorba de o eroare
Nu este însă singura şcoală din judeţ care s-a trezit cu facturi astronomice.
Flavius Lepa, director școală generală Romul Radea – Oravița: Ultima factură venită a fost undeva la peste 12.000 de lei. Mi se pare foarte mult, enorm, ţinând cont că venim din perioada de vacanţă şi nu prea am folosit energia electrică.
Școlile nu vor trece în online oricât de mare va fi factura la electricitate și gaz, dau asigurări autoritățile județene din Caraș-Severin. Însă directorii sunt sfătuiţi să economisească la sânge.
Carina Pristavu, inspector general ISJ Caraș Severin: Din punctul nostru de vedere al Inspectoratului Şcolar, e foarte clar că vom impune o responsabilizare a conducerii pentru a eficientiza un pic şi a economisii energia. Adică, nu mai stăm la ore cu geamurile deschise.
În Caraș-Severin sunt 410 unități de învățământ.
Sursa: Observator