Un fost diplomat de vârf american în Rusia consideră că apelurile recente de a intermedia o soluție pașnică la războiul din Ucraina sunt probabil inutile până când președintele Vladimir Putin va cuceri cele patru teritorii pe care Moscova le-a anexat recent, sau va fi oprit pe câmpul de luptă.
Într-un mesaj publicat marți pe Twitter, Michael McFaul – un academician și cel mai înalt diplomat american în Rusia la sfârșitul administrației lui Barack Obama – a pus la îndoială posibilitatea unei rezolvări diplomatice a războiului, care a izbucnit după invazia Rusiei în februarie.
„Acestea sunt faptele reale tragice”
„Putin nu vrea să negocieze în acest moment”, a scris McFaul. „El vrea să cucerească cele patru teritorii ale Ucrainei pe care le-a anexat (Donețk, Lugansk, Herson, Zaporojie) în cadrul unei ceremonii la Kremlin. Până când nu va fi oprit pe câmpul de luptă, Putin nu va pune capăt invaziei sale. Acestea sunt faptele reale tragice”.
Comentariile sale au venit după ce grupul progresist al democraților din Camera Reprezentanților a SUA i-a scris președitelui Joe Biden și l-a îndemnat să continue discuțiile directe cu guvernul rus pentru a negocia o încetare a focului între cele două țări.
Dar progresiștii au anunțat, marți, că își retrag scrisoarea către Biden, după o condamnare dură din partea conservatorilor și a liberalilor deopotrivă, care au văzut în această mișcare o capitulare în fața agresiunii rusești în Europa de Est și crearea unor fracturi inutile în sprijinul lui Biden în Congresul controlat de democrați, scrie Newsweek.
„Lumea noastră nu va mai fi la fel ca înainte”
Marți, Institutul pentru Studiul Războiului a publicat un raport care sugerează că este puțin probabil ca forțele militare ucrainene să reia controlul asupra regiunii Herson ocupate de Rusia, până la sfârșitul anului.
„ACESTA ESTE UN CONFLICT ÎNTRE MARILE PUTERI, AL TREILEA CONFLICT ÎNTRE MARILE PUTERI ÎN SPAȚIUL EUROPEAN ÎN PUȚIN PESTE UN SECOL”, A DECLARAT EXPERTUL ÎN RUSIA FIONA HILL, LA ÎNCEPUTUL ACESTEI LUNI. „ESTE SFÂRȘITUL ORDINII MONDIALE EXISTENTE. LUMEA NOASTRĂ NU VA MAI FI LA FEL CA ÎNAINTE”.
Sursa: national.ro