Actualitate

Bilanțul tragediei de la Seul crește – Cel puțin 19 străini au fost confirmați morți

Autoritățile au anunțat că numărul persoanelor decedate în urma busculadei de la Seul a ajuns la 153, din care 20 cetățeni sunt străini, potrivit The Guardian și BBC. Totodată, 82 de persoane sunt rănite. Preşedintele Coreei de Sud, Yoon Suk-yeol, a anunţat o perioadă de doliu naţional.

Cel puțin 19 străini au fost confirmați morți într-o busculadă în cartierul Itaewon din Seul, în timpul sărbătorilor de Halloween, au declarat duminică autoritățile de pompieri, notează yonhap.

Numărul morților din accidentul de sâmbătă a crescut la 151, 19 dintre aceștia fiind identificați ca străini, a declarat Choi Seong-beom, șeful departamentului de pompieri din Yongsan, într-un briefing.

Naționalitățile lor includ pe cele din Iran, Uzbekistan, China și Norvegia, a spus Choi.

  • Oficialitățile spun că mulțimea s-a aglomerat pe aleea în pantă de lângă hotelul Hamilton, o destinație populară de petreceri din Seul. Potrivit presei locale, busculada ar fi început după ce apăruse un zvon cum că o vedetă locală s-ar afla la un bar din zonă, iar oamenii s-au grăbit acolo să-l întâlnească.
  • Multe dintre victime erau femei în vârstă de 20 de ani, a declarat un oficial al Agenției Naționale de Pompieri, Choi Cheon-sik.
  • Pompierii și martorii au spus că oamenii au erau înghesuiți pe alee, umă la umăr. Când cei din vârful străzii (care era în pantă) s-au împiedicat și au căzut, i-au doborât și pe ceilalți, care la răndul lor au căzut peste cei din fața lor….
  • Aproximativ 100.000 de oameni au umplut străzile din Itaewon pentru cele mai mari festivități de după relaxarea restricțiilor pandemiei de Covid-19. Zeci de baruri și restaurante au fost pline de petrecăreți purtând costume de Halloween
  • Imaginile TV și fotografiile de la fața locului arată lucrătorilor ai serviciilor de urgență dar și pietoni efectuând manevre de resuscitare asupra victimelor care zăceau pe străzi. Cadavrele oamenilor care fuseseră zdrobite sau călcate în picioare erau întinse pe toată strada.
  • Martorii au descrisl scene haotice, polițiștii părând să aibă probleme în menținerea controlului asupra oamenilor. „A fost de cel puțin 10 ori mai aglomerat decât de obicei”, a declarat pentru Reuters Moon Ju-young, în vârstă de 21 de ani.
  • Pe măsură ce autoritățile au început să investigheze cauzele dezastrului, președintele sud-coreean, Yoon Suk-yeol, a declarat o perioadă de doliu național.

Surse: BBC, Reuters, The Guardian

Abonează-te
Notificare la
guest

0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cel mai votat
Feedback instant
Vezi toate comentariile