Actualitate, GREAT RE!SET, Politic

„CONSPIRAȚIONIȘTII” s-au întâlnit la Iași în Conferința Suveraniștilor. Au prezidat Răzvan Constantinescu, Iulian Capsali și Gheorghe Piperea. VIDEO INTEGRAL

Astăzi, la Iași, la inițiativa doctorului Răzvan Constantinescu și a publicistului Iulian Capsali, a avut loc prima conferință cu tema „O perspectivă suveranistă asupra viitorului României” – „o dezbatere în care vom aduce împreună principalii vectori din zona suveranistă, atât din mediul academic, cât și din zona social-politică”, după cum informa Iulian Capsali.

 

Vorbitorii rămași în picioare, imposibil de intimidat – după cum afirma Răzvan Constantinescu – au fost  următorii:

Av. Gheorghe Piperea, Mihai Lasca, Dr. Vasile Astărăstoae, Gică Manole, Radoi Remus, Dr. Hagima Geanina, Adrian Onciu, Pompiliu Diplan, Cristi Pantelimon, Tudor Avrigeanu, Andrei Dârlău, Mircea Puscasu, Valeriu Gavrilovici, Radu Zlati (video), Dr. Damian Baciu (video), Dr. Adrian Cacovean (mesaj), Av, Florentin Țuca, Av. Adrian Toni Neacșu, Iulian Capsali și cu Dr. Răzvan Constantinescu.

Alții au intervenit în discuția publică desfășurată la Hotelul Traian după conferința pe care o punem la dispoziție integral mai jos, conform transmisiilor asociației civice Starea de Libertate:

 

VIDEO 1: VIDEO 2: 

Sursa: ActiveNews 

 

Abonează-te
Notificare la
guest

0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cel mai votat
Feedback instant
Vezi toate comentariile