Oficiali de top din domeniul sănătății din UE solicită o mai mare transparență în ceea ce privește cel mai mare contract al blocului comunitar pentru vaccinurile anti-Covid-19, un contract la a cărui negociere a participat personal președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.
„Ce s-a promis? Am dori cu adevărat să știm”, a declarat Pierre Cartuyvels, reprezentantul permanent adjunct al Belgiei, cu privire la contractul de mai multe miliarde de euro cu gigantul pharma BioNTech/Pfizer, în timpul unei reuniuni a oficialilor europeni din domeniul sănătății, care a avut loc vineri la Bruxelles.
„Slăbiciunea acordurilor negociate de Comisie”
A fost un punct de vedere preluat și de ministrul irlandez al Sănătății, Stephen Donnelly, care a declarat că lipsa de transparență în jurul negocierilor contractului ar putea oferi „combustibil pentru denaturări”, chiar dacă rezultatul este „în mod demonstrabil prudent și justificat”.
Contractul în cauză, pentru până la 1,8 miliarde de doze de vaccin BioNTech/Pfizer, a fost deja supus unei examinări intense.
La începutul acestui an, un raport al Curții de Conturi Europene a remarcat refuzul Comisiei de a face publice detalii despre rolul jucat de Ursula von der Leyen în cadrul negocierilor.
În aprilie 2021, New York Times a relatat că șefa Comisiei a făcut schimb de mesaje text cu Albert Bourla, directorul general al Pfizer, în perioada premergătoare tranzacției.
Achizițiile de vaccinuri anti-Covid-19 ale UE fac, de asemenea, obiectul unei anchete a Parchetului European, deși acesta nu a precizat încă cine este investigat sau care dintre contractele de vaccinuri ale UE sunt analizate, notează Politico.
Actuala abundență de vaccinuri „a scos la iveală slăbiciunea acordurilor negociate de Comisie”, a declarat ministrul polonez al Sănătății, Adam Niedzielski.
Sursa: Ziarul National