Actualitate, Politic

Claudia Marcu: MApN reînvie Poliția Militară – Angajații vor putea interveni și împotriva populației

Proiectul de lege al Poliției Militare, aprobat de Guvern în ultima ședință, este, de fapt, o reînviere a aceluiași proiect controversat din perioada pandemiei, în care se introducea dreptul polițiștilor militari de a controla și limita deplasarea populației pe perioada stării de urgență. Singura schimbare făcută acum este omiterea detalierii măsurilor pe timp de pace pe care angajații MApN le pot lua pentru controlul cetățenilor, însă dreptul de a interveni a rămas.

Legea pentru organizarea și funcționarea Poliției Militare, aprobată în ședința de Guvern de miercuri, este, de fapt, aceeași Mărie cu aceeași pălărie. Proiectul a mai fost în dezbatere publică pe site-ul MApN la sfârșitul lunii ianuarie 2021, când a stârnit un adevărat scandal din cauza introducerii atribuției pentru polițiștii militari de a acționa împotriva populației pe perioada stării de urgență. Și am spus ”aceeași pălărie” pentru că nu se schimbă nimic, ci, din contră, lucrurile ar putea fi chiar mai grave.
În vechiul proiect, se preciza că, pe timpul stării de urgență, pe timp de pace, Poliția Militară va putea îndeplini, la solicitare, misiuni în sprijinul structurilor sistemului național de apărare, ordine publică și securitate națională. Printre aceste misiuni se numărau dreptul polițiștilor militari de a participa la legitimarea și stabilirea identității persoanelor, precum și la verificarea motivului deplasării/circulației persoanelor în afara localității/locuinței/gospodăriei și de a asigura avertizarea persoanelor, prin orice mijloc de comunicare, pentru încetarea acțiunilor prin care sunt afectate măsurile de limitare a deplasării, de carantinare sau izolare. Totodată, polițiștii militari aveau dreptul, conform proiectului de lege inițial, de a interzice temporar pătrunderea în clădiri, localități sau zone geografice, delimitate sau marcate, în care sunt dispuse măsurile de limitare a deplasării, de carantinare sau izolare, ori de a dispune evacuarea temporară din acestea a oricărei persoane.
Un pericol și mai mare
În nota de fundamentare a proiectului de lege aprobat la ultima ședință de Guvern, articolul care dă mână liberă Poliției Militare de a acționa împotriva populației este justificat de faptul că, pe durata decretării stării de urgență pe teritoriul României, lipsa prevederilor legislative cu privire la atribuțiile poliției militare în astfel de situații a generat dificultăți în activitatea Poliției Militare. Astfel, potrivit articolului 13 din proiectul de lege, pe timpul stării de urgență, Poliția Militară va continua să îndeplinească misiunile și să exercite atribuțiile specifice de pe timp de pace și numai la solicitare va îndeplini misiuni în sprijinul structurilor Ministerului Afacerilor Interne, conform legislației în vigoare. Tot la solicitare era și în vechiul proiect. Numai că, în acest act normativ, lipsește enumerarea misiunilor pe care le pot desfășura polițiștii militari împotriva populației. Și, pe principiul juridic ce nu este interzis este permis, practic, angajații MApN vor avea dreptul să intervină în orice mod și în orice situație împotriva populației, nu numai în legitimare și carantinare.
Control al militarilor străini
Singurul lucru pozitiv al acestui proiect de lege este introducerea drepturilor pentru polițiștii militari de a-i controla pe militarii străini aflați pe teritoriul României. Astfel, conform prevederilor din actul normativ, personalul militar străin aflat pe teritoriul național va avea obligația să se supună legitimării și controlului echipamentului, bagajelor individuale, precum și al tehnicii și bunurilor militare, la solicitarea polițistului militar. Totodată, polițiștii militari vor avea dreptul de a testa personalului militar și civil străin, în vederea stabilirii alcoolemiei ori a consumului de substanțe psihoactive sau preparate stupefiante ori psihotrope, pe durata prezenței personalului în obiectivele militare sau în zonele militare restricționate, precum și pe timpul executării misiunilor.
Abonează-te
Notificare la
guest

0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cel mai votat
Feedback instant
Vezi toate comentariile