Vicepremierul României, Dan Barna, dă primele motive pentru a crede că țara se află într-o criză politică. Acesta spune că USR PLUS nu îl mai susține pe Florin Cîțu pentru funcția de prim-ministru și că demiterea lui Voiculescu este o decizie imatură, care ridică semne de întrebare asupra capacității lui Cîțu de a conduce cabinetul.
Mesajul lui Cioloș
“În Coaliție, am luat până acum decizii împreună, iar acest lucru a făcut-o funcțională. Din păcate, nu același lucru s-a întâmplat azi, când premierul Cîțu a decis să ia unilateral o decizie fără o consultare prealabilă cu noi, cei care i-am fost parteneri și l-am susținut pentru a conduce guvernul Coaliției. (…) Din acest moment, Florin Cîțu nu mai are susținerea Alianței USR PLUS pentru rămânerea în funcția de prim-ministru.”
Ce zice Barna?
• În astfel de momente se testează maturitatea politică a liderilor. Demiterea lui Vlad Voiculescu este o decizie imatură, care ridică semne de întrebare asupra capacității lui Cîțu de a conduce cabinetul.
• Am fost invitatul premierului pentru a-mi comunica decizia înaintată președintelui. Cu atât mai mult cu cât luni agreaserăm că ieșim din acest joc de balet și ne întoarcem spre programul de guvernare.
• Coaliția este aruncată într-o criză majoră. Premierul nu mai are susținerea USR PLUS. Încă din prima zi, Vlad Voiculescu a intrat într-o luptă cu sistemul de sănătate căpușat. A încercat transparentizrea datelor despre vaccinare, accelerarea cosntrucției de spitale.
• Anunțul de a prelua eu interimatul ministrului a fost fără consultarea mea, iarăși o decizie imatură și luată unilateral. Am discutat cu președintele și vom găsi o soluție.
• S-a vorbit despre dreptul premierului de a evalua miniștri. Da, există acest drepta al premierului. Numai că demiterea de azi nu se bazează pe nicio evaluare. Înțeleg că premierul și-a asumat-o unilateral.
• O coaliție poate funcționa numai în baza respectului. Nu avem cum guverna funcționar România dacă suntem anunțați când premierul ia o decizie, fără a ne consulta.
• Cerem o întâlnire de urgență a coaliției, pentru un dialog, pentru a discuta retragerea susținerii premierului Cîțu. Stăm de săptămâni întregi într-un balet politic, fără să vedem sprijin de la premier.
• I se imputează lui Voiculescu lucruri pe care nu le-a avut niciodată sub control. Campania de vaccinare este coordonată de prim-ministru. Din această perspectivă, o discuție în coaliție sper să aibă loc azi sau mâine dimineață, pentru că USR PLUS este asumată pentru reformare.
Sursa: Biziday