Senatorul Bob Hall din guvernul texan, propune un proiect de lege prin care se cere interzicerea obligativității vaccinurilor la nivel privat și public și interzicerea oricărei discriminări sau restrângerea drepturilor pe fondul statutului de vaccinare sau dovezii de imunizare.
Acesta a venit cu patru medici care au vorbit la rândul lor despre vaccinul experimental, decesele cauzate de acesta și efectele adverse, precum și susținerea imunizării naturale de turmă, singura care asigură omului o protecție în fața oricăror ”invazii” de viruși.
Redăm integral declarația senatorului Hall, urmată de explicațiile și experiențele medicilor, cu rol de martori în expunerea publică.
”Există o presiune din ce în ce mai mare pentru obligativitatea vaccinării împotriva Covid 19.
Anumite entități impun vaccinarea ca și condiție de angajare. Am primit deja reclamații de la mai mulți oameni din Texas care nici măcar nu lucrează în domeniul medical, dar cărora li se cere să facă un vaccin Covid 19 ca și condiție la angajare.
Lumea este din ce în ce mai îngrijorată ca va fi greu să putem funcționa la nivel individual în societate.
Pe scurt, acest proiect de lege previne orice tip de discriminare sau segregație pe baza vaccinului sau a stadiului de imunizare, va interzice vaccinarea forțată peste tot. Dacă ești un individ care nu vrea să primească un anumit vaccin sau vaccinuri, această lege va garanta că vei putea să îți păstrezi slujba, sau să te angajezi, asigurarea de sănătate, accesul la servicii publice și private și multe altele.
Scopul acestei legi nu este să fie o invazie asupra afacerilor private, însă responsabilitatea principală în rolul constituțional al guvernului este să apărăm drepturile individului. Angajații pot să își scoată casca, masca sau uniforma la sfârșitul programului de lucru, dar nu pot să scoată un vaccin deja administrat.
Nu este corect să tratăm indivizii nevaccinați ca și cum aceștia ar fi bolnavi
sau ca și cum alegerea făcută de aceștia este greșită din punct de vedere moral. Nimeni din societatea noastră nu trebuie să fie oprit să participe la serviciile economice, școlare sau guvernamentale, doar din simplul fapt că au făcut o decizie personală pentru ei, sau pentru copiii lor, sau pentru că nu au acceptat un anumit vaccin sau vaccinuri.
Simplul fapt că nu au acceptat un anumit vaccin nu înseamnă că aceștia sunt o amenințare pentru siguranța și sănătatea altora. Ba din contră vaccinurile ar putea să fie în detrimentul sănătății și siguranței cuiva. Nu este niciun secret faptul că vaccinurile Covid19 nu au fost aprobate de FDA (echivalentul Agenției Naționale a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale pentru România sau Agenția Europeană a Medicamentului pentru UE).
Guvernatorul a spus cu gura lui, citez: ”Există o realitate pe care fiecare trebuie să o priceapă, aceste vaccinuri nu au fost aprobate oficial de FDA, au fost aprobate DOAR pentru cazuri de urgență, ceea ce înseamnă că nimeni nu poate fi obligat să primească acest vaccin.„
Un mic istoric, în anul 2019 pe VAERS (Sistemul de Raportare a Evenimentelor Adverse ale Vaccinării) au fost raportate 203 decese din cauza tuturor vaccinurilor, in 2018 -119 decese, in 2017 – 85 decese.
Din decembrie 2020 până pe 23 aprilie 2021 (4 luni) au fost raportate 3362 de decese cauzate de vaccinul COVID, adică aproximativ 30 de oameni mor în fiecare zi din cauza acestui vaccin.
S-a constatat conform multor surse că VAERS este estimat de către mulți că raportează mai puțin de 1% din ce se întâmplă de fapt. Comparativ cu vaccinul Covid, doar un singur deces a fost raportat din cauza vaccinului obligatoriu pentru meningită bacteriană între 2007 și 2015.
Oameni buni, aici nu vorbim doar despre vaccinuri în general, în doar 4 luni din anul 2021, au fost mai multe decese cauzate de vaccinul experimental Covid19 decât totalul deceselor din cauza vaccinărilor raportate în 15 ani, adică între 1997 și 2013, plus peste 1000 de atacuri de cord și peste 8000 de spitalizări.
În 1976, 45 de milioane au fost vaccinați împotriva gripei porcine, doar 53 de oameni au murit și nu spun asta cu ușurință, pentru că orice deces este regretabil, dar programul de vaccinare a fost oprit imediat pentru că a fost considerat prea riscant. 53 de decese, iar în cazul Covid ne apropiem deja de 4000.
Chiar și vaccinurile aprobate de FDA pot avea reacții adverse semnificative.
Sistemul de Raportare a Evenimentelor Adverse ale Vaccinării conține 44.383 de rapoarte de reacții adverse în urma vaccinării și Guvernul Federal a compensat mai mult de 4,5 miliarde de dolari victimelor vaccinate prin Programul Național de Compensații pentru Vătămări, o lege care a fost semnată în 1986, prin care s-a creat acest Program de Compensare și prin care îi scutește de răspundere pe producătorii de Vaccinuri și Personalul medical care administrează vaccinuri.
Dacă orice afacere te obligă să iei un vaccin, tu personal vei suporta orice risc, fie el fizic sau financiar. Afacerea respectivă nu va fi trasă la răspundere dacă suferi orice reacție adversă minoră, o invaliditate pe viață și nici dacă mori. Doar tu vei fi singurul care vei suporta toate riscurile, companiile farmaceutice și Personalul Medical au imunitate totală și absolută indiferent de ce vei păți tu.
Tu și familia trebuie să suportați toată povara, indiferent cât de gravă ar fi sau cât va dura.
Vreau să subliniez că dacă NU aprobăm legislații care să adreseze aceste probleme, înseamnă că vom permite vaccinuri obligatorii care ar putea să rănească și pentru care Personalul Medical și Producătorii nu vor fi trași la răspundere.
A sosit vremea ca Texas să conducă lupta împotriva vacinării obligatorii și discriminării. Florida deja a semnat o lege care previne discriminarea împotriva clienților și a studenților care nu s-au vaccinat împotriva covid19. Texas a fost cunoscut de foarte multă vreme ca miracolul texan și foarte mulți oameni se mută aici să experimenteze tot ce avem de oferit.
Tradițional, statul nostru a fost cunoscut ca un refugiu care protejează drepturile oamenilor de a fi FERICIȚI și LIBERI. Este momentul ca noi să fim un exemplu demn de urmat pentru restul Națiunii.”
Sursa: Oficial Media